Larisa Iordache, la prima medalie obţinută în calitate de antrenoare

Publicat: 04 apr. 2022, 20:00, de Otilia Caloian, în SPORT , ? cititori
Larisa Iordache, la prima medalie obţinută în calitate de antrenoare

Fosta gimnastă Larisa Iordache, retrasă din activitate în luna decembrie a anului trecut, a obţinut prima medalie în calitate de antrenoare, Anastasia Stancu, eleva sa de doar 9 ani, câştigând titlul la individual compus la Campionatele Naţionale rezervate junioarelor II şi III de la Ploieşti.

„Când mă uit la ea, mă văd pe mine mică. Categoric are calităţi şi talent nativ. Este foarte serioasă, munceşte extrem de mult la antrenamente şi îi place ceea ce face. Am avut emoţii, e normal, pentru că îţi doreşti ca gimnasta pe care o pregăteşti să facă foarte bine exerciţile”, a afirmat Larisa Iordache, antrenoare în cadrul CS Dinamo Bucureşti alături de foştii săi tehnicieni Lăcrămioara şi Cristian Moldovan, informeză un comunicat, citat de Agerpres.

După o carieră de 21 de ani ca sportivă, Larisa Iordache recunoaşte că încă se obişnuieşte cu noua ipostază în care se află, ea începând să antreneze din luna ianuarie a a acestui an.

„Am început să accept. Când intram în sala de gimnastică, mie îmi plăcea să fiu în centrul atenţiei, acum trebuie să stau un pic de o parte, pentru că sportivul pe care îl antrenăm este în atenţie. E mai greu, pentru că sunt la început, abia m-am retras, dar cred că mă voi obişnui şi trebuie să accept această situaţie. La urma urmelor există un final în orice pentru a avea un nou început şi cred că mă descurc cât de cât, cred că e OK”, a precizat Iordache.

Lăcrămioara Moldovan s-a arătat bucuroasă de faptul că fosta sa elevă s-a alăturat staff-ului tehnic al clubului Dinamo: „E foarte frumos să o avem pe Larisa alături de noi. Ştie exact ce să facă. La concurs a fost lângă Anastasia, a încurajat-o. Şi-a adus aminte de emoţiile pe care ea le avea în competiţii şi a ştiut exact ce să îi spună.

Medaliată cu aur la individual compus la Naţionalele de la Ploieşti, Anastasia Stancu a afirmat că visul său este să participe la Jocurile Olimpice.

„La primul meu concurs a fost foarte bine, credeam că va fi mai rău, dar m-am descurcat. Sunt bună la paralele. Vreau să ajung la Olimpiadă cum a făcut şi Larisa. Ea este modelul meu”, a spus Anastasia Stancu.

La Campionatele Naţionale pe echipe şi individual rezervate junioarelor II şi III, desfăşurate la Ploieşti, au participat 150 de sportive cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani de la 12 cluburi din ţară: LPS Cetate Deva, CS Petrolul Ploieşti, CSS 1 Timişoara, SCM Bacău, CS Farul Constanţa, CSS Bârlad, CSM Arad, CSM Oneşti, CS Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti, CSS Focşani şi CSS Viitorul Cluj.