„Las Fierbinți” și adoptarea euro: Nici Mugur Isărescu nu mai are încredere în succes
Trecerea la euro e un vis prea îndepărtat. Aceasta a spus-o chiar guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, care este fan al serialului ,,Las Fierbinți”, cu care, de mulți ani, ProTv dă românilor ,,pâine și circ”.
,,Bucureștiul ar putea adopta euro, pentru că are o economie dezvoltată, și condițiile cerute. Dar „Las Fierbinți” poate să treacă la euro ? Nu poate!”, a întrebat, retoric, guvernatorul BNR, cu umor (noi îl vedem amar), cu ocazia unei prelegeri la Facultatea de Drept a Universitătii București, unde i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
Acesta arăta atunci că va fi foarte dificil ca euro să fie adoptat prea curând în România, deoarece țara are o dezvoltare economică disproporționată, cu județe și orașe foarte bogate și regiuni adânc pauperizate, lipsite de perspective imediate de progres economic.
Și asta se întâmpla în 2014, în România, deci în urmă cu 10 ani, timp în care la ,,cârma țării”, în direcția construirii ,,capitalismului dâmbovițean”, s-au perindat mai multe guverne, și de stanga și de dreapta.
Toți au vorbit în campaniile electorale, ca un titlu de glorie, despre adoptarea euro în România, când nici ei nu mai credeau în asta, însă dădea bine la electorat, și ca temă de gândire săracului, ca acesta să mai uite de foamea zilnică.
Da ! Nici un guvern, de până acum, nu a reușit să aducă țara în situația de a îndeplini criteriile de convergență pentru adoptarea monedei unice euro, stabilite de Uniunea Europeană, prin Tratatul de la Maastrict.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a renunțat, de mult timp, și el, în aparițiile sale publice, să mai vorbească despre adoptarea euro în România, lăsând pe fiecare să speculeze ce vrea, debusolându-i, prin atitudinea lui, chiar, și pe cei mai buni analiști economici.
Isărescu s-a ,,scuzat” cu ocazia prelegerii de la Drept, spunând auditoriului că el a făcut tot ce a depins de BNR, dar lucrurile nu au decurs așa cum a sperat el.
„Eu am negociat cu Uniunea Europeană aderarea la uro. Ei au spus 2010, eu am spus 2007, arătând că suntem pregătiți, dar aderarea la euro este o chestiune politică”.
Astăzi, niciuna dintre cele cinci țări, toate cele foste comuniste, nu mai au o țintă clară de trecere la euro.
,,Pentru noi am spus că ar fi bine, așa ca un reper, 2018. Remarcând memoria unui consens politic trebuie să vedem și putința de a atinge acest proiect”, arăta guvernatorul.
Când ar putea trece România la euro? Poate niciodată !
Potrivit celei mai recente evaluări a Comisiei Europene, în acest moment România nu este pregătită să treacă la moneda euro, iar un termen realist ar fi anul abia anul 2030.
Cum zice proverbul din bătrâni: ,,Boală lungă, moarte sigură”.
Inițial, politicienii vorbeau despre adoptarea euro încă din 2012, apoi 2015, apoi 2019, apoi 2027, 2028 sau 2029, apoi s-au… oprit, iar recent Guvernul a renunțat să mai avanseze o dată pentru aderarea la moneda unică europeană. Termenele anterioare, asumate în mod oficial de Guvern, fuseseră 2019, respectiv 2024.
Se vede că guvernele de stânga sau dreapta au fost ,,disciplinate” și nu au mai ieșit din cuvântul guvernatorului Mugur Isărescu, 74 de ani, care în acest an va primi un nou mandat de cinci ani la Banca Națională a României, prin votul Parlamentului, devenind astfel cel mai super-longeviv guvernator de bancă centrală din lume.
Popularitatea în România, în ceea ce privește moneda unică, a pierdut tot mai mult teren, în ultimii ani.
Chiar există voci care se opun adoptării monedei unice
,,Trecut-au anii”, vorba poetului, și succesiunile de crize Planetare economice și geopolitice n-au mai lăsat să se vadă la orizont speranțe ca România să adopte moneda unică europeană.
Politicienii vobesc cu ușurință despre trecerea României la euro, dar nu ne arată nimeni, și cu atât mai puțin bancherii, ce ar uma să se întâmple.
Pentru că nici ei nu știu ce cutremur financiar ar putea urma.
Luăm un singur exemplu de analiză economică, la scară mică, doar pentru persoanele fizice, fără să abordăm și situația creditelor luate de companii.
Raportările făcute de Banca Naţională a României arată un volum de credite ipotecare acordate în România, doar în trimestrul unu din acest an, de 2,15 miliarde de euro, în creştere cu peste 95 la sută, faţă de volumul de 1,1 miliarde de euro raportat pentru trimestrul unu din 2023.
Să nu uităm că ratele la credit se plătesc denominat în lei, potrivit normelor BNR, și sunt dependente de variațiile cursului de schimb. Sunt foarte puțini cei care primesc salariul în euro și se simt la adăpost.
O simplă verificare a dobânzilor practicate de băncile din zona euro, pentru credite ipotecare, indică un nivel puțin peste 2 la sută pe an, în medie, (0,16 la sută pe lună), în prima parte a anului 2024.
În statele membre din afara zonei euro, dobânzile anuale pentru împrumuturile ipotecare sunt de sub 3 la sută, în Cehia, de 5 la sută, în medie, în Ungaria, și de aproximativ 7,5 la sută, în Polonia.
Doar în România sunt cuprinse între 8,2 și 9,9 la sută pe an, în funcție de bancă.
Pentru că ,,aici ține” !
Băncile comerciale din România iau împrumuturi de la ,,banca mamă”, din Uniunea Europeană, cu dobânzi de cel mult 4 la sută pe an, și dau credite ,,fraierilor de români”, cu dobânzi de până la 15-18-24 la sută, DAE, pe an.
Trai, nineacă ! Cum să vrea acestea să treacă România la euro?!
Nu cred că va putea da cineva un răspuns la întrebarea: Cine va suporta diferența de dobândă, la creditele imobiliare și ipotecare, date de bănci pe 30 de ani, când România va adopta euro, și se presupune că se va alinia Tratatului de la Maastricht și în cea ce privește dobânzile bancare?
Poate reușește domnul guvernator Mugur Isărescu să clarifice câte ceva din toate acestea.
Dar, deocamdată, este ocupat tare, cu ținerea în frâu a cursului de schimb leu-euro, cu combaterea inflației și reducerea deficitelor de cont curent, care afectează România.
În plus, guvernatorul Isărescu a dezarmat complet în fața măsurilor populiste, de creștere peste posibilități a salariilor și pensiilor, adoptate de politicieni, de-a lungul anilor, pentru a fi aleși, sau realeși.
Dar este firesc să explicăm mai serios ce ar trebui să facă România, pentru a putea fi admisă în ,,familia euro”. Acțiuni cunoscute, cu siguranță, și de guverne, dar este cazul să le mai fie reamintite, din cand, în când.
Râdem, glumim, dar scoafa e moartă în coteț !
Din punct de vedere al criteriilor de la Maastricht, unele țări fost comuniste stau mai bine decât în urmă cu cinci ani, mai puțin România.
Filozofia lui Confucius îi este mai ,,dragă” guvernatorului decât teoriile despre trecerea la euro.
În învățămintele către studenți, viitoare ,,carne de tun” a băncilor comerciale și multinaționalelor, Isărescu le-a atras atenția: „Natura ne aseamănă, educația ne definește”.
Toți politicienii sunt constienți că moneda euro este dovada cea mai tangibilă a integrării europene definitive în UE, dar România mai trebuie să aștepte.
În Uniunea Europeanî, aproape 341 de milioane de oameni folosesc euro, în fiecare zi, ceea ce face să fie a doua cea mai utilizată monedă din lume.
Avantajele sale sunt evidente pentru orice persoană care călătorește în străinătate sau face cumpărături on-line pe site-uri din alte țări ale Uniunii.
În prezent, euro (EUR) este moneda oficială a 20 din cele 27 de state membre ale UE.
Acesteste 20 de state formează zona euro, un ,,club elitist”, al cărui ,,tren de apartenență” a fost pierdut, deocamdată, de România.
Până și Bulgaria, cu legumicultorii ei, cu care ne pune UE în tandem, a aunțat trecerea la euro, în 2025.
În Româna nu poate fi dat, nici acum, un răspuns clar, și nu trebuie să ne facem speranțe că adoptarea euro se va întâmpla, înainte de anul 2028.
România va adopta moneda unică atunci când va fi pregătită, spun economiștii la unison.
Între timp, guvernanții nu par să pregatească nimic. Nici cei de azi, la fel cum n-au făcut nimic,â nici cei din trecut.
Pentru a adopta moneda euro, statele membre ale UE trebuie să îndeplinească așa-numitele criterii de convergență.
Aceste condiții economice și juridice obligatorii au fost convenite în Tratatul de la Maastricht în 1992 și sunt cunoscute și sub denumirea de „criteriile de la Maastricht”.
Tratatul nu specifică un calendar anume pentru aderarea la zona euro, ci lasă la latitudinea statelor membre să-și dezvolte strategiile care să conducă la îndeplinirea criteriilor de convergență.
Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană decid împreună dacă o țară candidată la aderarea la zona euro îndeplinește sau nu condițiile necesare.
După evaluarea progreselor înregistrate în raport cu criteriile de convergență, cele două instituții își publică concluziile în propriile rapoarte. Acestea sunt ratificate în continuare de Consiliul ECOFIN, în consultare cu Parlamentul și cu șefii de stat. Dacă rezultatul este favorabil, procesul de adoptare poate începe.
Criteriile de convergență includ stabilitatea pretului – inexistentă în prezent în România. Acest lucru înseamnă că banca centrală vizează menținerea ratei de creștere a prețurilor (rata inflației) la nivelul de 2 la sută, pe termen mediu. Finanțe publice sănătoase, pentru a se asigura că sunt sustenabile. Datoria publică exprimată ca procente din PIB să nu depășească valoarea de referință de 60 la sută din PIB. Evaziunea fiscală cotropește Bugetul de Stat.
Stabilitatea cursului de schimb, pentru a demonstra că un stat membru își poate gestiona economia fără a recurge la fluctuații valutare excesive. Banca Națională a României ține cu greu în frâu cursul valutar, ca moneda națională să nu se deprecieze peste 5 lei.
Ratele dobânzilor pe termen lung să fie stabile, pentru a evalua durabilitatea convergenței. Este inutil să mai vorbim aici de complicatele calcule pe ROBOR și IRCS, la creditele în euro, în funcție de evoluția leu-euro.
Pentru a realiza convergența reală cu economiile europene, România trebuie să ajungă la un PIB pe locuitor, la paritatea de cumpărare standard, de 80 la sută din media UE 27, ceea ce nu s-a întâmplat, până în 2024.
România va adopta moneda unică atunci când va fi pregătită, spun economiștii la unison.
Între timp, guvernanții nu par să pregătească nimic. Nici cei de azi, la fel cum n-au făcut nimic nici cei din trecut.