Lăsata Secului, prilej de petrecere şi iertăciune

După Lăsata Secului, începe postul Paştelui. Lăsata Secului este o mare sărbătoare creştină. S-o luăm, însă, metodic. La o săptămână după Sâmbăta Morţilor, gata cu distracţia, fripturile şi ciocolata. Începe, după ce lăsăm sec, întâi de carne, apoi şi de brânză, postul Paştelui.

În Duminica Înfricoşatei Judecăţi, imediat după ce ne comemorăm morţii, se lasă sec de carne, apoi, după Săptămâna Albă, sau a Brânzei, pentru că lactate şi ouă încă se mai mănâncă o săptămână după, este Lăsata Secului, cea care este, de fapt, sărbătorită. Ea este numită  şi Duminica izgonirii lui Adam din rai, semnificaţia acesteia fiind că noi, muritorii, pierdem simbolic privilegiul raiului. Prin postul care urmează, tot simbolic, îl putem recâştiga. 

De Lăsata Secului, la masa iertării

Lăsata Secului constituie – în vremuri normale, după care tânjim cu toții, în pandemie și la vreme de război, naiba mai știe cum o fi, dar e bine să nu ne uităm tradițiile și rădăcinile – printre creştinii ortodocşi, o sărbătoare de seamă. Pe lângă faptul, incontestabil, că iarna nebună îşi cam face bagajele şi se pregăteşte de plecare, lăsând locul primăverii blânde, oamenii încearcă, în felul lor, să se pregătească de postul Paştelui. Neamurile se adună seara la casa celui mai înţelept şi mai în vârstă dintre ei, unde discută despre toate problemele şi neînţelegerile ivite în ultima vreme. Este momentul împăcăciunii şi iertării, al toleranţei şi înţelegerii. În timp ce se degustă cu încredere şi plăcere plăcintele cu brânză şi sarailiile de pe masa încărcată, se pune capăt gâlcevilor, râcii, discuţiilor contradictorii. De fapt, masa, ca la Paşti ori Revelion, este plină de Lăsata Secului cu de toate: piftie, aperitiv, fripturi, (cu tot lăsatul secului de carne, de cu o săptămână înainte), prăjituri, vin şi ţuică. Este moment prielnic şi pentru întâlnirea finilor cu naşii. Primii vin, de regulă, la această sărbătoare, cu plocon, care constă într-o pasăre mai acătării, curcan sau gâscan, vin, tort şi portocale. Cântă muzica şi mesenii dansează îndrăcit. Abia la Paşti mai au ocazie să petreacă de maniera aceasta, pentru că, în post, există, totuşi, nişte limite. În toate familiile care ţin şi respectă, cât de cât, tradiţiile, Lăsata Secului se întâmpină şi se sărbătoreşte, după tipicul descris mai sus. 

Focuri vesele şi purificatoare de Lăsata Secului

Şi, în timp ce în casă adulţii se luptă cu zaiafetul, ca de Lăsata Secului, afară, copiii şi adolescenţii fac focuri mari din lemne, cauciucuri vechi, anvelope uzate. Flăcările dansează negru, dar vesel peste stradă şi picii se învârtesc fericiţi pe lângă ele. Iarna este, astfel, alungată din perimetru şi i se face loc, discret, dar, ferm, primăverii. Şi din punct de vedere agricol, se numeşte că începe un an nou, pe care flăcările, într-un mod tainic, sunt menite să-l facă rodnic şi mai bun ca precedentul. În unele zone din Ardeal şi din Moldova se obișnuieşte – încă se mai obişnuieşte – să se formeze un alai de „nuntaşi”, care merge pe la fetele rămase nemăritate şi pe la flăcăii neînsuraţi, făcându-i de râs că nu s-au căsătorit în câşlegi. Tot printre tineri există obiceiul să facă toţi noduri pe aţa unei undiţe cu care se duc la pescuit. Apoi, undiţei respective i se dă foc. Dacă flacăra se stinge în dreptul unui nod, se spune că cel al cărui nod a fost afectat, moare de tânăr. De asemenea, în cutii goale de conserve se pun cauciucuri cărora li se dă foc. Făcliile se învârtesc pe deasupra capetelor şi se aruncă peste firele de înaltă tensiune, asta însemnând că tinerii sunt gata să înceapă un an nou agricol şi să treacă peste toate greutăţile, pe care le aruncă, fără regrete, ca pe făclii, peste cap. Cu cât se fac mai negri de la cauciucurile arse, cu atât e mai bine. În unele sate de lângă Sibiu există, de Lăsata Secului, obiceiul scâlcitului. Sau „scâlchitul”. Care tot în învârtitul roţii de foc deasupra capului constă, având în plus unele strigări nu tocmai ortodoxe, adresate sătenilor care nu şi-au terminat treburile, ca şi acelora care iubesc prin vecini. Deh, ca la români… De Lăsata Secului, nicio casă nu trebuie să stea cufundată în întuneric, de pe nicio masă nu trebuie să lipsească sticla cu vin, nicio familie nu trebuie să stea singură. Dacă nu vin rudele sau finii în vizită, e bine să se stea împreună cu vecinii şi prietenii. De fapt, sunt purificate prin toate aceste ritualuri păstrate din vechime, chiar spaţiul şi timpul în care trăim. Şi, de acum, de la Lăsata Secului, şi până la Paşti, abstineneţă totală! În duminica Lăsatei Secului, însă, le mai puteţi face pe toate. Vi le spun p-astea, toate, ca o poporeancă – parol! – ce sunt! Deci, duminică, lăsăm sec.