Lasconi față în față, azi, cu Ciolacu. Ce subiecte sunt pe agenda discuției
Elena Lasconi și Marcel Ciolacu urmează să se întâlnescă azi, se pare într-o sală de protocol de la Parlament, potrivit unor surse politice. Tot azi, Elena Lasconi are programată o întâlnire cu minoritățile.
Cei doi lideri de partid au vorbit la telefon și au stabilit să discute față în față
Elena Lasconi a declarat că dorește să îi atragă atenția domnului Ciolacu că: „În momentul acesta, atât de important și de critic pentru viitorul României noi nu avem nevoie de liant, noi avem nevoie de oameni de stat care să-și asume drumul democratic proeuropean și pro-NATO al României.
În momentul ăsta nu mai vorbim despre partide, politicieni sau candidați. Vorbim doar despre România”, a mai declarat Elena Lasconi.
Românii să decidă singuri
Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu a precizat că „românii trebuie să decidă singuri ceea ce e mai bine pentru ei”, evitând să facă o recomandare în numele PSD.
„Indiferent ce voi spune eu, ce va spune un președinte de Consiliu Județean PSD, un primar al Partidului Social-Democrat sau un membru de partid, oamenii vor decide singuri ce este mai bine pentru România pe data de 8 decembrie”, a transmis premierul Ciolacu.