Tot ce trebuie să știi despre legarea trompelor uterine
Decizia legării trompelor uterine este un subiect extrem de important în viața unei femei. Această schimbare trebuie făcută în urma unei documentări profunde din surse sigure. Multe femei aleg să îşi lege trompele uterine pentru o contracepție definitivă. Decizia de a renunța pentru totdeauna la fertilitate nu trebuie luată pe grabă şi trebuie să fie una asumată.
Ce presupune legarea trompelor uterine
„Comunicarea dintre ovare și uter se realizează prin intermediul trompelor uterine, aici având loc cel mai adesea și fecundația. Legarea trompelor blochează spermatozoizii, încât să nu treacă prin trompa uterină. Ovulele sunt încă eliberate de ovare, dar sunt descompuse și absorbite de corp. Ovarele nu sunt afectate de sterilizare, eliberând în continuare aceiași hormoni. De asemenea, menstruațiile nu vor fi afectate”, afirmă dr. Silviu Iștoc.
Legarea trompelor uterine este o procedură relativ simplă. Metodele cele mai des intalnite sunt mini-laparotomia sau laparoscopia, prin care chirurgul va face o mică incizie chiar sub ombilic, introducând prin acest punct laparoscopul.
Apoi, va face o a doua incizie chiar la limita liniei pubiene, prin intermediul căreia va introduce instrumentul care va lega sau tăia trompele.
Avantajele legării trompelor uterine
Printre cele mai importante avantaje se numără:
Este o procedură permanentă. Pentru femeile care nu își doresc copii sau care au trecut deja prin sarcină și nu își mai doresc alta, această procedură este ideală.
Are o rată foarte mare de succes. Doar una din 200 de femei rămâne însărcinată după o operație de legare a trompelor. Adică mai puțin de 1%.
Nu îți afectează hormonii. Cum am menționat și mai sus, procedura nu va schimba menstruația și nu va aduce menopauză. Mai mult decât atât, nu provoacă efectele secundare pe care le fac pilulele anticoncepționale, cum ar fi schimbări de dispoziție, creștere în greutate sau dureri de cap sau cele cauzate uneori de steriletul intrauterin, cum ar fi crampe, menstruații mai abundente sau probleme menstruale.
Nu modifică ovarul. Spre deosebire de histerectomie, o legare atentă a trompelor lasă ovarul intact și capabil să continue să producă hormonii feminini necesari.
Dezavantajele legării trompelor:
Ca orice altă intervenție, există și dezavantaje. Iată cele mai importante:
Nu te protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Chiar dacă este o metodă contraceptivă, acest lucru nu înseamnă că nu te vei putea infecta cu boli cu transmitere sexuală. Va trebui să folosești în continuare prezervative pentru a le preveni, inclusiv HIV.
Este o intervenție permanentă. Deși uneori poate fi inversat cu o intervenție chirurgicală, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Doar aproximativ jumătate dintre femeile care fac o reversie sunt capabile să rămână însărcinate. Dacă nu ești sigură că nu vei dori niciodată să rămâi însărcinată, legarea trompelor nu este potrivită pentru tine.
Legarea trompelor uterine este o procedură simplă, dar care are efecte permanente în viața unei femei. Aceasta nu va afectea corpul femeii și nici experiența fizică în timpul sexului.