Lege modificată cu dedicație, pentru șefia CNA
Social – democrații sunt acuzați că au modificat marți legea de funcţionare a Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru a o repune ȋn funcţia de preşedinte pe Monica Gubernat.
Astfel, la propunerea PSD, a fost eliminat alineatul care prevedea explicit că un președinte demis nu mai poate ocupa această funcție până la expirarea mandatului: „Se abrogă Art. 20 alin (6) din Legea 504/2002: Fostul președinte demis nu mai poate fi reales în funcție până la expirarea mandatului.”
„Amendamentul a fost ascuns ȋntr-un proiect de lege aflat în procedură de urgență ce avea ca scop transpunerea unei directive europene ȋn legislația naţională ȋn domeniul audiovizualului. Proiectul inițial nu viza vreo modificare legată de conducerea CNA. Cu alte cuvinte, o transpunere neconformă a acestei directive europene”, acuză deputatul Alexandru Kocsis, dezafiliat recent din PNL pentru a se alătura grupului de susținători ai lui Ludovic Orban.
Monica Gubernat a fost demisă în luna iunie a acestui an, după ce plenul Parlamentului a respins raportul de activitate al instituţiei. Conform legislaţiei actuale, ȋşi păstra calitatea de membru ȋn cadrul Consiliului, dar nu mai putea fi preşedinte al instituţiei până la finalizarea mandatului. Comisiile de cultură reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au propus respingerea raportului CNA, iar Comisiile pentru buget au avizat negativ contul de execuţie bugetară al CNA pe anul 2020.
„Este trist că în această transpunere absolut necesară au strecurat o modificare astfel încât fosta doamnă președinte al CNA, de la PSD, să poată fi din nou președinte. Noi am susținut transpunerea directivei, dar ne-am opus modificării dorite de PSD, gândită exclusiv în beneficiul unei persoane”, susține și deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților.