Legea pensiilor, amânată până în 2028: Deficitul bugetar ține în loc reforma-cheie cerută de Comisia Europeană
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/marcel-bolos-480576953_1091066222824740_6426912858121824115_n.jpg)
Guvernul condiționează intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor de scăderea deficitului sub 5% din PIB.
Legea pensiilor, una dintre reformele esențiale asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nu va putea fi aplicată mai devreme de anul 2028, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acesta a fost audiat marți în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților, unde a prezentat stadiul actual al negocierilor cu Comisia Europeană și modificările propuse pentru PNRR.
Potrivit ministrului, deși legea va fi adoptată până cel târziu în august 2026, aplicarea sa efectivă va fi amânată până când România va reuși să reducă deficitul bugetar sub pragul de 5% din PIB, conform angajamentelor europene. „Din proiecțiile și simulările pe care le-am făcut odată cu planul fiscal elaborat, mai devreme de 2028 această lege nu poate intra în vigoare”, a precizat Boloș.
Aplicarea legii – o condiție esențială pentru fondurile europene
Legea pensiilor face parte din reformele structurale asumate în PNRR , iar adoptarea ei este obligatorie până la ultima cerere de plată, estimată pentru luna august 2026. Fără această lege, România riscă să nu primească integral banii alocați prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.
România are de primit în total 29,2 miliarde de euro prin PNRR, iar implementarea reformelor-cheie este o condiție pentru deblocarea tuturor tranșelor de finanțare.