Legea pensiilor se modifică substanțial. Milioane de români sunt vizați
Legea pensiilor se va modifica substanțial. Una dintre principalele modificări este micșorarea stagiului de cotizare, care va scădea de la 15 la 10 ani.
Noua lege a pensiilor ar trebui sa fie adoptată de Parlament în perioada următoare și să vină cu mai multe modificări. Printre acestea, vechimea în muncă și plata pensiilor pentru cei care au lucrat 10 ani și au cotizat la stat. Astfel că persoanele care au muncit 10 ani sau peste 10 ani vor primi o pensie egală cu 40% procente din salariul minim brut pe țară la momentul ieșirii la pensie, iar cei care au cotizat 15 ani vor primi o pensie egală cu 45 de procente din salariul minim brut pe țară de la momentul ieșirii la pensie. În prezent, asta ar însemna 1020 de lei din 2550 de lei cât este salariul minim brut în prezent, respectiv 1147 de lei, astfel, că pentru fiecare an muncit după cei 10 ani vechime, se mai adaugă un procent de 1% până la vechimea de 15 ani, informează Antena 3.
Cum pot să cumpăr vechime în muncă pentru pensie
Un alt punct important este acela ca până în august 2023, românii care au nevoie de vechime în muncă mai pot cumpăra vechimea, apoi legislația nu mai permite acest lucru. Prin urmare, cei care au muncit peste 6 ani și au cotizat la stat, pot încheia un contract cu casa județeana de pensii și pot plăti vechimea în muncă pentru pensia minimă.
În acest moment legislația pentru ieșire la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă.
Proiectul va mai avea și alte modificări care ar urma să fie făcute în Parlament in momentul în care propunerea va fi discutată în comisii și în plen.
”Noi acum suntem în derularea contractului de asistență tehnică cu banca mondială, am stabilit un consiliu tripartit între Ministerul Muncii, banca mondială și Comisia Europeană și lucrăm permanent în această echipă, consultându-ne permanent. Am organizat întâlniri și cu partenerii sociali pentru că îmi doresc ca noi, opoziția de atunci, de la scrierea PNRR-ului, dar și societatea civilă și partenerii sociali care au fost excluși de la scrierea PNRR, măcar la reformele din PNRR să fim parteneri loiali cu toții, onești și să ne asigurăm că atunci când înfăptuim o reformă o înfăptuim în binele și în folosul cetățeanului român”, clarat Ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3. Totodată, ministrul a anunțat că procesul de recalculare este deja în derulare.