Legile Justiţiei şi Legile Educaţiei – obiectivele principale ale viitoarei sesiuni parlamentare, susţine premierul Ciucă

Publicat: 24 aug. 2022, 20:44, de Aurel Drăgan, în POLITICĂ , ? cititori
Legile Justiţiei şi Legile Educaţiei - obiectivele principale ale viitoarei sesiuni parlamentare, susţine premierul Ciucă
nicolae_ciuca

Legile Justiţiei şi Legile Educaţiei sunt obiectivele principale ale viitoarei sesiuni parlamentare, a declarat, miercuri, la Suceava, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

El a precizat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu grupurile parlamentare pentru a discuta agenda viitoarei sesiuni.

„Sunt obiective foarte importante pe care noi le avem în vedere, pentru că a fost o serie întreagă de reglementări pe care le-am aprobat la Guvern şi au fost transmise Parlamentului o serie de ordonanţe de urgenţă care au reprezentat jaloane şi ţinte pentru îndeplinirea PNRR. Din discuţiile şi agrearea cu reprezentaţii Comisiei Europene, practic, ele se consideră finalizate din momentul în care sunt adoptate şi de către Parlament. Ca atare, obiectivul nostru principal îl reprezintă ca aceste ordonanţe de urgenţă să fie aprobate de Parlament şi să avem certitudinea coerenţei atragerii banilor din PNRR, precum şi pachetele de legi foarte importate pe care noi le-am asumat în coaliţie, şi anume, Legile Justiţiei şi Legile Educaţiei”, a afirmat premierul.

Nicolae Ciucă a vizitat, miercuri, Centrul Medical de Radioterapie din incinta Spitalului Judeţean Suceava, realizat în parteneriat de Consiliul Judeţean prin SJ „Sfântul Ioan cel Nou” şi mediul privat.