Legumicultorii vor sprijin cuplat de 15.000 euro/ha. Ministerul Agriculturii nici nu vrea să audă
Legumicultorii sunt nemulțumiți de sumele propuse de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în draftul Planului Naţional Strategic (PNS) 2023 – 2027, dar şi de suprafeţele luate în calcul pentru acordarea sprijinului cuplat vegetal la legume cultivate în spaţii protejate. Producătorii au cerut 15.000 euro/ha, însă nu vor primi, după câte se pare, decât 2.000 euro/ha, o sumă total insuficientă pentru nevoile lor.
Draftul Planului Naţional Strategic (PNS) 2023 – 2027 se află în consultare publică pe site-ul Ministerului Agricultrii, arată reprezentanţii Uniunii Salvăm Ţăranul Român (USTR), care solicită „o întâlnire de urgenţă” cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, pentru a clarifica situaţia.
„Bugetul total propus este de 4.200.000 euro/an de unde rezultă o sumă de 2.000 euro/ha/an raportată la suprafaţa de 2.000 hectare, este estimarea ministerului. Din datele pe care noi le avem, care se regăsesc şi în evidenţa MADR, suprafaţa de spaţii protejate din Romania este de aproximativ 9.000 – 10.000 hectare. Doar în cel mai mare bazin al ţării din localitatea Matca, judeţul Galaţi, se regăsesc circa 1.400 hectare. Suma negociată de România pentru perioada 2014-2020 a fost de aproximativ 13.200.000 euro/an pentru legumele cultivate în spaţii protejate, iar acum avem o scădere de 300% la bugetul total anual propus în PNS 2023-2027”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Producătorii spun că sumele sunt total insuficiente şi nu s-a ţinut cont nici de solicitările organizaţiei, care au propus o sumă de 15.000 euro/ha, la fel ca în alte state membre, şi nici de realităţile şi costurile mari şi foarte mari pe care le au cultivatorii de legume în spaţii protejate.
Sumele sunt necesare atât pentru înfiinţarea culturilor, cât şi pentru îngrijirea şi gestionarea procesului de producţie, la care se adaugă costurile cu construcţia şi mentenanţa spaţiilor protejate deja existente şi noilor solarii sau sere.
„Având în vedere că perioada de consultare publică se apropie de sfârşit, iar draftul final mai poate suferi anumite modificări până la forma finală şi în speranţa că vom găsi înţelegere şi sprijin la noua echipă de conducere a MADR, specialiştii din cadrul Departamentului Horticol al Uniunii Salvăm Ţăranul Român vă vor prezenta situaţia la zi şi reală din sectorul legume cultivate în spaţii protejate. Pentru a nu fi puşi în situaţia de a recurge şi la alte acţiuni şi demersuri inclusiv către Comisia Europeană vă rugăm să ţineţi cont de solicitarea noastră şi să organizaţi această întâlnire cât mai curând posibil”, precizează reprezentantul USTR, Ion Păunel.
Uniunea Salvăm Ţăranul Român are 15 membri, organizaţii, federaţii şi cooperative agricole, cu precădere din sectorul vegetal.