Letonia: Premieră mondială! Deputații nevaccinați contra Covid-19, trecuți pe tușă, fără salariu!

Publicat: 15 nov. 2021, 16:24, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
Letonia: Premieră mondială! Deputații nevaccinați contra Covid-19, trecuți pe tușă, fără salariu!

Presa internațională face referire la această posibilă măsură în termeni de ”premieră mondială”. Un exemplu în acest sens este Le Figaro.

Parlamentul leton a votat în favoare unei legi care le interzice deputaților care nu sunt vaccinați contra Covid-19 să voteze, să participe la dezbateri și evident să-și ia salariul.

”Este o premieră mondială”, scrie Le Figaro. Lege adoptată de parlamentul leton a fost suținută de 62 de deputați din 100, care formează Legislativul, potrivit agenției de presă BNO News.

Conform legii votate, această măsură care intră în vigoare luni, este valabilă până în iulie 2022 și va fi examinată din două în două luni.

La jumătatea lunii octombrie, în Letonia s-a decis o nouă carantină pentru a face față creșterii numărului de noi cazuri de coronavirus.

Magazinele sunt închise, iar adunările cu scop cultural și sportiv sunt interzise. Cu o rată de vaccinare de 58,1%, Letonia este una dintre țările europene codașe din acest punct de vedere.