Leul – stabil faţă de euro, dar în creştere comparativ cu dolarul american
Moneda naţională a rămas, relativ, stabilă faţă de euro, la cursul de referinţă anunţat, miercuri, de Banca Naţională a României (BNR), fiind cotată la 4,9771 lei
Leul a fost cotat la o valoare foarte apropiată de nivelul comunicat cu o zi în urmă, de 4,9770 lei.
În schimb, leul s-a apreciat faţă de dolarul american, care a fost cotat miercuri la 4,6264
lei, în scădere cu 1,98 bani ( minus 0,43 la sută), comparativ cu ziua anterioară.
Leul a câştigat teren şi în raport cu francul elveţian, cotat azi de BNR la 5,1228 lei, în
scădere cu 1,58 bani comparativ cu cotaţia zilei precedente, în timp ce cursul pentru lira
sterlină a urcat de la 5,8694 lei la 5,8751 lei.
Gramul de aur a continuat să se scumpească, până la valoarea de 348,7516 lei, cu un leu
şi 40 de bani peste cotaţia de marţi.