Liberalii se reunesc pentru a valida candidatura lui Dan Vîlceanu la Finanțe
Biroul Politic Naţional al PNL se va întruni miercuri în şedinţă pentru validarea lui Dan Vîlceanu ca propunere pentru funcţia de ministru al Finanţelor.
Anunţul a fost făcut de premierul Florin Cîţu marţi seară, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o la Vila Lac cu mai mulţi lideri liberali care îl susţin la candidatura pentru şefia PNL.
„A fost o întâlnire foarte bună, într-un moment important pentru PNL. Mâine, pentru că suntem responsabili, am convocat un BPN pentru a numi ministrul Finanţelor Publice. Trebuie să ne concentrăm pe guvernare, urmează rectificarea bugetară, alocări de resurse importante în economie, aşa cum am obişnuit, eficient. Şi, bineînţeles, am discutat strategia pentru perioada următoare, pentru că intrăm în linie dreaptă pentru congresul din 25 septembrie. Cam aceasta a fost discuţia în această seară şi temele dezbătute”, a declarat Cîţu.
Întrebat despre faptul că preşedintele PNL, Ludovic Orban, reproşează că a fost convocată „din scurt” această şedinţă a BPN şi că a aflat „dintr-un sms” despre reuniune, premierul a spus: „Vă asigur că toate procedurile au fost respectate, nu a fost doar un sms, a fost şi discuţia pe care am avut-o cu domnul preşedinte, şi la telefon şi faţă în faţă, despre acest BPN, nu e chiar din scurt, a fost discuţia ieri, BPN este mâine, deci cred că două zile sunt de ajuns”.
„Mâine avem un BPN, convocat de această echipă şi mâine vom demonstra că avem majoritatea necesară”, a răspuns Cîţu, întrebat dacă există majoritatea necesară pentru desfăşurarea reuniunii BPN.