Liberté, égalité, fraternité! Franța ne-a inspirat și ne-a ajutat cel mai mult de-a lungul vremurilor

Azi e 14 iulie, ziua Republicii Franceze, țara care ne-a ajutat cel mai mult în istorie!

Spre finele lui XIX, Bucureștiul, Craiova, Constanța, Iașul au început să prindă în obrăjori semne ale arhitecturii franceze. La Grande Croisee a lui Haussmann și La Grande Croisee a lui Henard au avut un iz de copi-paste în concepția primarilor Pake Protopopescu și N. Filipescu pentru cele două axe principale ale Capitalei.

Bucureștiul n-a fost el vreun mic Paris, așa cum multora le place să spună, dar a cărat modele de pe malul Senei și le-a așezat pe Dâmbovița după mintea și puterea celor de pe aici. Înălțimile nu erau cele ca în orașul de inspirație și nici perspectiva, dar eforturile celor care schimbau fața orașului trebuie aplaudat.

Imitațiile au curs în acel sec XIX una după alta în București: Halele Centrale din Piața Bibescu, Halele din Piața Amzei, Abatorul, Cișmigiul (chiar dacă e proiectat de un austriac și decorat de un neamț, dar aduce aminte de Jardin des Plantes), Parcul Carol, Ateneul Român, Biblioteca Central Universitară, CEC-ul, Palatul de Justiție, Palatul Ministerului Agriculturii, Palatul Facultății de Medicină, Palatul regal, Palatul Cotroceni. Toate acesteea sunt franțuzești, concepute de francezi. Ca și Parcul Bibescu de la Craiova.

În afară de acestea, avem o droaie de clădiri private, hoteluri ca și numeroase statui ce sunt opere ale unor francezi. Numesc aici reprezentările lui Mihai Viteazu, I.C. Brătianu, Lascăr Catargiu, Al. Lahovari, Take Ionescu. În plus, pe celebra Cale a Victoriei au existat foarte multe magazine a căror vitrine aduceau ceva din cele de pe Sena.

Aparițiile acestea au schimbat în principal centrul orașului București, o urbe ce era în vremea acea haotică, prăfoasă și întunecată dacă te avântai pe străduțe.

Franța avea să intre și în intimitatea vieților bucureștenilor, nu doar în zona publică. Multe dintre decorațiile și mobilierul caselor Capitalei au început să arate ca acelea de la Paris. Și bibliotecile celor cu stare și cu școală erau consemnate cu tomuri în limba lui Voltaire.

De altfel, pleiada de oameni politici cunoștea limba franceză. De la venirea lui Carol pe tronul Principatelor, în 1866, și până la începutul primului război mondial, cam 100 de miniștri din cei 140 și ceva și-au făcut studiile în Franța. Și discuțiile pe care regele Carol le ținea cu politicienii locului se purtau în franceză. Chiar și decizia intrării României în război, în 1916 s-a dus în limba amintită.

Nu mă mai întind. Adaug doar influențele lui Napoleon III, contribuțiile lui Carol Davila sau Berthelot. Și închei așa: Dacia, mașina noastră iubită!

Vive la France!!!