Lider UDMR: Faptele lui Cîțu din SUA „n-au nicio relevanţă asupra actului de guvernare”
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că îl susţine pe premierul Florin Cîţu în ciuda infomaţiilor apărute în presă potrivit cărora a făcut închisoare în SUA timp de două zile pentru că a condus sub influenţa alcoolului.
Kelemen Hunor a declarat, luni, că ceea ce s-a întâmplat acum 20 de ani nu are relevanță în ecuația guvernării.
„Sunt lucruri care s-au întâmplat acum 20 de ani, n-au nicio relevanţă asupra actului de guvernare. Omul a plătit acolo unde a trebuit să plătească şi cât a trebuit să plătească. Putea să recunoască, dar eu nu sunt supărat pe el din această cauză. Dacă guvernare nu merge bine, vom avea probleme cu toţii”, a spus Kelemen Hunor.
Kelemen consideră că „fără penali în funcții publice” sună bine, dar este nevoie de nuanțe.
„Chestia aia cu penali, fără penali în funcţii publice, sună foarte bine. Eu acum câţiva ani am spus: faceţi câteva nuanţe. Spuneţi că cei care au furat, că au fost prinşi în anumite situaţii în funcţii publice, să fie pedepsiţi. E culmea să spui pentru un lucru de acum 20 de ani, un om care a recunoscut, să spui că nu mai poţi face politică”, a mai declarat liderul UDMR.