Liderul asasinilor afaceristului sibian Adrian Kreiner, depistat la Miami
Zuleam Costinel Cosmin, cel de-al treilea prezumptiv asasin al omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost depistat în Miami (SUA). Iniţial, autorităţile române au comunicat că, după comiterea crimei, alături de complicii săi, Minae Cristian Marian şi Ghiţă Laurenţiu, Zuleam ar fi fugit în Belgia. Deocamdată, în urma mandatelor de arestare în lipsă, autorităţile au reuşit reţinerea lui Minae în Irlanda de Nord și a lui Ghiţă în Scoţia.
Zuleam Costinel Cosmin are antecedente infracționale, el fiind condamnat în 2020 în Slovenia, după un jaf săvârşit în noaptea de 27 ianuarie la societatea Telekom din centrul comercial Maximus, situat în localitatea Murska Sobota. Atunci, Zuleam şi alţi complici au furat dintr-un centru comercial 230 de telefoane mobile în valoare de 155.000 de euro. Ulterior jafului, Zuleam a fugit alături de complici, cu o mașină furată, pe care au abandanat-o cu toate telefoanele furate în interior.
La trei zile după jaful respectiv, Zuleam a fost arestat, în timpul unui control de rutină în apropiere de Ljutomer, pe baza unei urme de ADN. În urma unui proces derulat în procedură accelerată, Zuleam Costinel Cosmin a primit o pedeapsă de 17 luni de închisoare, dar şi interdicția de a intra trei ani în Slovenia, după ispășirea pedepsei.
Reamintim că Tribunalul Sibiu a emis la 19 noiembrie 2023 mandatul de arestare preventivă nr. 48/UP pe numele lui Zuleam Costinel Cosmin, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și două infractiuni de tâlharie calificată.
Potrivit probelor aflate la dosarul uciderii lui Adrian Kreiner, complice la oribila crimă ar fi fost şi iubita lui Zuleam, femeia fiind cea care ar fi închiriat imobilul din care a fost supravegheată reședința omului de afaceri.