Liderul sindicatului din STB spune că șoferii vor reveni pe trasee când „directorul general va pleca”
Liderul Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, consilierul PSD Vasile Petrariu, insistă că şoferii STB vor relua lucrul doar atunci când directorul general al STB va fi demis de Consiliul de Administraţie.
El a susținut că la negocieri fără el nu va merge nimeni din partea Sindicatului Transportatorilor, răspunzându-i primarului Capitalei, care afirmase că vrea să vorbească cu cei care au făcut grevă, dar nu cu liderul sindical, care a politizat acest protest.
”Când va înţelege sindicatul şi când va înţelege că un dialog social se poartă cu asociaţii sindicale, poate să îşi dea cu părarea. Şi primarul general este adeptul a ceea ce spunea directorul STB, să desfiinţeze asociaţia sindicală. Aşa ceva, după 30 şi ceva de ani de la Revoluţie, nu cred că mai e posibil. La negocieri, fără mine nu va merge nimeni din partea Sindicatului Transportatorilor”, a fost replica liderului sindical pentru Nicușor Dan.
Petrariu a susținut că acest conflict poate fi rezolvat imediat dacă PNL îşi asumă această răspundere şi îl demite pe actualul director general al STB, prin Consiliul de Administraţie, el reluând acuzațiile la adresa directorului STB: ”(…) salariaţii au foarte multe probleme, legate de baza materială, condiţii de muncă, şi aşa mai departe. Să vii tu director astăzi să inciţi şi să spui despre salariaţii tăi că sunt hoţi, că fură, că vând piese, în condiţiile în care tu nu ai fost în stare să faci o aprovizionare ritmică şi avem peste 300 şi ceva, aproape 400 de vehicule trase pe dreapta, din cauza lipsei pieselor şi materialelor, mie mi se pare…”, conform HotNews.ro.
Vasile Petrariu a ţinut să îl contrazică pe directorul general al STB care afirmase că salariile sunt foarte mari:
”Salariul unui conducător de vehicul este undeva la 4.200 de lei, în condiţiile în care el lucrează sâmbetele, duminicile, sărbătorile legale, ore suplimentare, el nu ia mai mult de 3.500 de lei net, asta înseamnă în jur de 5.600 de lei brut. Dacă ăsta este un salariu foarte mare, în condiţiile în care omul ăla nu are liber, se scoală la 3 dimineaţa şi ajunge acasă la 3 sau 4 după-amiaza, atunci înseamnă că aşa o fi”.
Întrebat când vor reveni şoferii STB pe traseu, liderul sindical a răspuns, ”Când directorul general va pleca!”.