Liderul USR București prezintă documente din care rezultă că s-ar fi mutat voturi dintr-o parte în alta la Sectorul 1
Liderul USR București, Claudiu Năsui, a postat pe Facebook două fotografii în care susține că la Sectorul 1 s-au mutat voturi dintr-o parte în alta. Potrivit acestuia, voturile USR-PLUS au fost trecute de pe procesele verbale din secții către alte partide și aceste date au ajuns la Autoritatea Electorală Permanentă.
”Dovada că se fură voturile USR-PLUS.
Am avut curiozitatea să verificăm secțiile de votare în care, conform site-ului AEP, am avut zero voturi la Consiliul general al municipiului București.
Iată cazul secției 127. Conform procesului verbal USR-PLUS a avut cel mai mare număr de voturi din secție: 164. Conform site-ului AEP a obținut zero voturi. Ați citit bine. Zero voturi. Și așa s-au furat dintr-un foc 164 de voturi.
Modul de furt: au pus altui partid voturile USR-PLUS.
Echipele noastre lucrează acum să depistăm toate fraudele.
#PazimVotul #NuNeFuraVotulDinNou
LE: Sunt acum cu colegii de la Sector 1 în fața Biroului electoral Sector 1. Sunt alte 9 secții în care nu iese cheia de control.
Acum avem o idee mai clară unde s-a dus diferența dintre exit-poll și rezultatele de azi.”, scrie Claudiu Năsui.