Lionel Messi, desemnat cel mai bun fotbalist al anului la Gala FIFA The Best
Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului trecut, în cadrul galei Premiile The Best FIFA, luni seara, la Paris.
Fotbalistul argentinian a fost urmat în clasament de atacanţii francezi Kylian Mbappe (PSG) şi Karim Benzema (Real Madrid), cel care a cucerit Balonul de Aur în 2022. Messi a mai câştigat acest trofeu, The Best FIFA, o singură dată, în 2009, devenind al treilea jucător care îşi trece în palmares de două ori acest premiu, după Cristiano Ronaldo şi Robert Lewandowski.
Votul a fost acordat de selecţionerii şi căpitanii echipelor naţionale, precum şi jurnalişti de pe tot globul. Trofeul a fost acordat pentru performanţele realizate între 8 august 2021 şi 18 decembrie 2022. Câştigător al Cupei Mondiale cu echipa sa naţională, în decembrie, în Qatar, Messi a marcat 7 goluri. De asemenea, la PSG, Messi a câştigat primul său titlu de campion al Franţei.
„Echipa Anului” la fotbal masculin: Thibaut Courtois – Joao Cancelo, Virgil van Dijk, Achraf Hakimi – Casemiro, Kevin De Bruyne, Luka Modric – Karim Benzema, Erling Haaland, Kylian Mbappe, Lionel Messi.