Lista de secretari de stat propuși de alianța USR-Plus pentru guvern și agenții
Alianţa USR-PLUS a stabilit, miercuri, o serie de propuneri pentru conducerea agenţiilor guvernamentale, dar şi pentru secretarii de stat din cadrul guvernului, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea alianţei.
USR-PLUS a desemnat persoanele care ar urma să ocupe funcţii de secretari de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în Ministerul Agriculturii, în Ministerul Mediului, dar şi în Ministerul Sănătăţii. De asemenea, alianţa a nominalizat persoanele care vor conduce Institutul Naţional de Administraţie, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau Autoritatea competentă de reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.
Pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne a fost propusă Irina Alexe. Potrivit comunicatului, Alexe este membru PLUS şi are o experienţă îndelungată juridică şi administrativă. Absolventă a Facultăţii de Drept a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, a fost ofiţer timp de 20 de ani în structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, iar în ultimii zece ani ai carierei a făcut parte din conducerea ministerului. În anul 2016, în calitate de secretar de stat, a coordonat organizarea şedinţelor Guvernului, instituţiile prefectului şi procesul de organizare a alegerilor. După anul 2018 a coordonat dezvoltarea în teritoriu a PLUS şi a contribuit în mod direct la derularea legală a campaniilor electorale ale PLUS ori ale Alianţei USR PLUS.
Liviu Mălureanu a fost propus pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Funcţionarilor Publici. De profesie auditor, a lucrat în una dintre cele mai mari companii de profil din lume şi a coordonat echipe internaţionale din Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Asia. În 2016 a devenit consilier local în Sectorul 3 din partea USR, luptând pentru transparentizarea cheltuielilor şi a modului de a lua decizii, se precizează în comunicatul USR-PLUS.
George Garbacea a fost nominalizat pentru conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Activează de peste 14 ani în domeniul Mediului şi s-a ocupat de monitorizarea pădurilor din România, în cadrul Inventarului Forestier Naţional al României. Acesta activează, de asemenea, în două ONG-uri tot în domeniul mediului – Societatea de Silvicultură şi Societatea de Geofizica Aplicată din România. Este membru USR din 2018 şi s-a implicat în elaborarea programului de guvernare.
La conducerea Institutului Naţional de Administraţie a fost propusă Corina Licea, care are peste 20 de ani de experienţă în resurse umane în România şi în Marea Britanie, la multinaţionale şi companii româneşti. A fost consultant pentru Banca Mondială în formarea personalului din administraţia publică.
Oana Ursache ar urma să devină preşedinte al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Aceasta a fost Coordonator Regional Diaspora, responsabil BN Diaspora şi lector universitar. Conform USR-PLUS, Oana Ursache are disponibilitate şi proiecte de comunicare şi implicare a românilor din diaspora, capacitate de comunicare şi empatie cu categorii sociale diverse.
Preşedinţia Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului ar urma să fie preluată de Cătălin Stancu, de profesie inginer, absolvent al Universităţii Politehnice din Bucureşti. Imediat după terminarea facultăţii, acesta a devenit antreprenor şi a administrat afaceri în mai multe domenii de activitate, de la comerţ la dezvoltare imobiliară, până în anul 2019, când a decis să se implice în politică şi a fondat filiala USR Brăila.
Gabriela Dan Unterseth a fost propusă pentru şefia Autorităţii competente de reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO). Este absolventă a Facultăţii de Geologie din Bucureşti, cu studii de masterat şi doctorat în Franţa. Are o experienţă de 14 ani de muncă la cea mai mare companie de investigaţii marine din lume, Fugro, unde a ocupat diverse posturi şi s-a implicat în proiecte internaţionale de infrastructură submarină. S-a implicat încă din 2016 în susţinerea USR şi ulterior a devenit membru USR.
În ceea ce priveşte funcţiile de secretar de stat, USR-PLUS a decis că Raul Pop va ocupa fotoliul de secretar de stat la Ministerul Mediului. Coordonator regional Sud-Muntenia, expert la Comisia Naţională de Politici şi Programe (CNPP) în Grupul de Lucru mediu, contributor la programul de guvernare, Pop a fost secretar de stat şi consilier tehnic al ministrului în cadrul Ministerului Mediului, consultant în managementul deşeurilor, dezvoltare durabilă, economie circulară şi eficienţă energetică.
Alianţa îl propune pe George Căţean secretar de stat la Ministerul Agriculturii. Aceste este fermier din Braşov, coordonatorul reţelei de dezvoltare rurală din cadrul PLUS, coordonator regional Centru şi membru al Biroului Naţional PLUS, candidat USR PLUS la Senat. Alături de el, în cabinet va activa Nina Tâlvar, expert senior agricultură, fost coordonator regional Sud Muntenia şi membru CNPP.
La Ministerul Sănătăţii, USR-PLUS le propune în funcţii de secretar de stat pe activista Monica Althamer şi pe medicul Ioana Mihailă, aceasta urmând să se alăture medicului Andreea Moldovan, care şi-a preluat deja postul de secretar de stat în acelaşi minister.
Monica Althamer este activist public pentru drepturile pacienţilor, navigator medical pentru pacienţi diagnosticaţi cu afecţiuni grave (afecţiuni oncologice, arsuri severe). Ea a reprezentat pacienţii şi din postul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii în perioada iulie 2016 – ianuarie 2017. A contribuit la iniţierea normativelor privind drepturile pacienţilor, precum şi la normativele referitoare la gestionarea situaţiei pacienţilor cu arsuri severe. Absolventă a Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie Timişoara, Monica Althamer are experienţă în sistemul bancar, telecomunicaţii, comunicare, administraţie publică şi în sectorul nonguvernamental, în organizaţii care susţin pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni grave.
Ioana Mihăilă, care a fost preşedinte PLUS Bihor, este medic endocrinolog. Ea a înfiinţat, împreună cu soţul său, tot medic, o clinică privată în Oradea. Odată cu fondarea PLUS, a vrut să se implice în politică şi, după doi ani, a devenit nu doar preşedintele organizaţiei judeţene Bihor, ci şi candidat la Primăria Oradea al Alianţei USR-PLUS. Ea a fost parte din celula de criză PLUS COVID şi a contribuit la programul de guvernare USR-PLUS la capitolul dedicat managementului crizei COVID-19.