„Lista ruşinii”, publicată de ANAF. Cum puteți vedea dacă aveți datorii
Lista firmelor care nu și-au plătit obligaţiile fiscale în T4 2022, conform legislaţiei în vigoare, cunoscută și drept „Lista ruşinii”, a fost publicată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
„Lista ruşinii” este reglementată de Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.
Restantanțele contribuabililor persoane juridice vizează perioada octombrie – decembrie 2022, iar obligaţiile fiscale care fac obiectul publicării sunt cele notificate, existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării, potrivit Mediafax.
Mai trebuie menționat și faptul că nu fac obiectul publicării obligaţiile fiscale restante al căror cuantum total se încadrează în următoarele plafoane:
- 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;
- 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;
- 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere;
Dacă firmele își plătesc aceste restanțe, ANAF va efectua modificări “în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate”, firmele respective fiind scoase de pe lista rușinii.
„Lista ruşinii” poate fi consultată aici.
Citeste si Ce sumă trebuie să achiți lunar pentru un credit de 100.000 euro