Lista scurtă pentru șefia ASF. Cum se fac jocurile pe ultima sută de metri
Bătaie mare pentru funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) sau dacă nu măcar pentru un post în cadrul instituției. Cum numărul locurilor disponibile este mic, iar concurența mare, este lesne de înțeles ce lupte se dau pentru a prinde un loc călduț la instituția cu cele mai mari salarii din România.
Odată ce s-a aflat că Liviu Voinea nu va ajunge președinte al ASF, ci va merge la BM, unde va prelua, de la 1 noiembrie, funcția de director executiv la Banca Mondială din partea României, lupta pentru ASF s-a redeschis.
Procedura de desemnare a noilor membri ai Consiliului ASF este pe ultima sută de metri, mai ales că noul șef trebuie votat în Parlament până la data de 15 noiembrie. La acest moment, se duc negocieri intense în cadrul partidelor pentru desemnarea președintelui Autorității, precum și a celorlalți membri ai Consiliului.
Mai trebuie spus că actualul șef ASF, Nicu Marcu, deși își dorește, mai mult ca sigur nu va avea parte de un al doilea mandat.
Cine sunt candidații
Pe lista candidaților pentru șefia ASF se află actualul viceguvernator al BNR, Leonardo Badea, care vrea să revină la șefia Autorității. De asemenea, Cornel Coca Constantinescu și Albin Biro (fost membru neexecutiv cu sprijinul UDMR) sunt în cărți pentru a-și asigura un mandat de vicepreședinte al sectorului de asigurări, arată Jurnalul.ro.
În același timp, Daniel Armeanu vizează poziția de vicepreședinte al sectorului de pensii, în timp ce Aura Socol urmărește un mandat de membru executiv sau măcar să nu fie dată afară.
Nu în ultimul rând, Călin Rangu, director Direcția Rezoluție în cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților – FGA) și Valentin Ionescu (director Direcția de Strategie și Stabilitate Financiară) sunt și ei în cărți, se pare.
Călin Rangu a prezentat societatea City Insurance ca una cu abateri minore, în timp ce Valentin Ionescu din poziția de director Stabilitate Financiară este cel care a verificat contractul cu privire la împrumutul de 50 de milioane de euro încheiat de City Insurance cu o societate de producție cinematografică din Portugalia. Totul ar fi fost o minciună, însă, după câte se pare.
Șanse mari să ajungă președinte pentru Badea
Leonardo Badea pare să aibă șanse mari să fie desemnat președintele ASF, poziție pe care a mai deținut-o și în trecut. Din această postură, a și amânat în prima fază demararea unui control la City Insurance. Pe data de 30 mai 2018, Consiliul Autorității, inclusiv Badea, a respins prin vot cererea de control la City Insurance, deși semnalele erau negative.
Printre cei care au votat împotriva controlului s-a mai numărat și Cornel Coca Constantinescu, cel care a fost pentru o scurtă perioadă prim-vicepreședinte al Autorității. El este și cel care a condus Direcția Supraveghere și Control Asigurări care se ocupa de verificarea, controlul și întocmirea documentelor pentru scoaterea din redresare a companiei City Insurance.