Litigiu petrolier în Irak: Bagdadul şi Kurdistanul optează pentru „dialog”
Puterea federală de la Bagdad şi Kurdistanul autonom irakian au dat asigurări sâmbătă că optează pentru „dialog” în ce priveşte litigiul petrolier care îi opune de câteva luni, pe fondul unor proceduri judiciare afectând relaţiile bilaterale, notează AFP.
Premierul Mustafa al-Kazimi l-a primit sâmbătă pe şeful guvernului regiunii autonome, Masrour Barzani, în prima sa vizită la Bagdad din 2019.
Pe plan economic, cele două părţi au discutat despre necesitatea de a întări „coordonarea” pentru „ameliorarea climatului de afaceri şi atragerea investiţiilor”, potrivit unui comunicat al serviciilor premierului al-Kazimi.
Având în vedere acest lucru, cei doi „au convenit să aprofundeze dialogul dintre Ministerul federal al petrolului şi Ministerul resurselor naturale al regiunii Kurdistan pentru a rezolva problemele restante, a lucra pentru găsirea unor soluţii comune şi a obţine complementaritatea în gestionarea hidrocarburilor”.
De la începutul anului, relaţiile furtunoase dintre Bagdad şi Erbil, capitala regiunii autonome, se joacă în faţa judecătorilor.
În februarie, o hotărâre a Curţii Supreme Federale a ordonat Kurdistanului să livreze petrolul său guvernului central, dând Bagdadului dreptul de a revizui sau de a anula contractele petroliere.
De atunci, guvernul irakian a luptat pentru a pune în aplicare această hotărâre.
Sesizat de Ministerul petrolului, un tribunal din Bagdad a invalidat la începutul lui iulie patru contracte încheiate între Kurdistan şi companii din Canada, Statele Unite, Marea Britanie şi Norvegia.
Sâmbătă, Masrour Barzani s-a întâlnit şi cu preşedintele Consiliului Suprem al Magistraturii, Faiq Zidan.
A doua ţară ca producţie din OPEC, Irakul exportă în medie 3,3 milioane de barili de ţiţei pe zi. În ceea ce priveşte Kurdistanul, producţia sa zilnica depăşeşte 450.000 de barili.
Pentru a păstra autonomia hidrocarburilor sale, Kurdistanul a propus autorităţilor federale crearea a două companii responsabile cu explorare şi comercializarea şi care vor lucra în parteneriat cu Bagdadul, potrivit autorităţilor de la Erbil.
Dar a lansat şi două acţiuni în justiţie la începutul lui iunie, dintre care una împotriva ministrului petrolului, Ihsan Ismail, pe care îl acuză ca încearcă „să intimideze” companiile străine operând în Kurdistan, potrivit unui comunicat.
Referindu-se la tirurile de artilerie de miercuri atribuite Turciei, care au făcut nouă morţi, premierul al Kazimi şi Masrour Barzani au subliniat importanţa unei „viziuni unificate” asupra modului de răspunde la acest atac.