Livrările de vaccinuri anti-Covid-19 întârzie. UE a primit cu 30% mai puține doze
Uniunea Europeană a primit cu 30% mai puține doze de vaccin Pfizer / BioNTech față de cantitatea de seruri comandate de la grupul farmaceutic.
Pfizer / BioNTech întârzie cu livrările de doze de vaccin către Uniunea Europeană. Din luna decembrie trebuiau livrate 10 milioane de vaccinuri, însă transportul acestora nu a ajuns nici până în acest moment.
Asta înseamncă că Uniunea Europeană nu a primit o treime din vaccinurile comandate, conform spuselor mai multor oficiali europeni care au fost citați Reuters și Agerpres.
De asemenea, Uniunea Europeană are probleme și cu livrările de la AstraZeneca și Moderna, care și acestea înregistrează întârzieri. Situația afectează campaniile de vaccinare din toate statele membre ale Uniunii Europene.
Până la mijlocul săptămânii trecute, Pfizer / BioNTech a livrat către UE un număr de 23 de milioane de doze din vaccinul COVID-19. Cantiatatea este cu 10 milioane de doze mai mică față de cea care era promisă.
Un oficial UE a spus că grupul farmaceutic s-a angajat să livreze dozele restante până la finele lunii martie 2021.
Uniunea Europeană a încheiat două contracte de livrări de vaccinuri COVID-19 dezvoltate de Pfizer/BioNTech pentru un număr total de 600 de milioane de doze.