Localele se apropie, iar „bunii gospodari” nu dau semne că îi interesează prea tare

Am trecut deja de jumătatea lui octombrie și anul electoral vine cu pași repezi. Localele, de asemenea, și ele, comasate sau nu. Bunii gospodari de sectoare nu sunt, însă, foarte preocupați de acest lucru.

M-aș fi așteptat să văd deja niște programe, să apară edilii noștri care mai vor un mandat și, așa cum se întâmplă de obicei în prag de alegeri, să-și suflece mânecile și să zică: Uite, măi, băieți și fete, am ieșit cu greblele, aici o să reparăm, dincolo o să dăm cu vopsea, voi doar stați liniștiți că noi lucrăm pentru voi.

E drept, totuși, că Negoiță a reînceput celebra lui borduriadă în sectorul 3. Omul nu stă, știe că oamenii vor să-l vadă activ, așa că face ce știe mai bine: pune borduri. Face asta an de an, nederanjat, fără ca cineva să-l întrebe: domnu Negoiță, totuși dumneata de ce schimbi bordurile astea așa des?

Colac peste pupăză, Negoiță mai are o belea pe cap, mai precis zona retrocedată din IOR, unde cetățenii din zonă au protestat în numeroase rânduri pentru protejarea acesteia, în condițiile în care, ce ză vezi, zona ia foc în mod misterios foarte, foarte des, amintind în sensul ăsta de Văcărești. Cine face asta? De ce?

Din fericire, Prefectul Municipiului București a atacat recent în instanță dispoziția de retrocedare a celor circa 12 hectare, vom vedea cu ce succes. O acțiune cu care, cel puțin declarativ, Negoiță e de acord. Dar e și sincer? Rămâne să aflăm și asta.

Dincolo, la sectorul 2, Mihaiu se străduiește să arate că mai merită un mandat. În sensul ăsta a reabilitat și modernizat Parcul Morarilor. Foarte bine a făcut. Mie nu mi-e însă foarte clar de ce i-a luat atât de mult să dea jos o amărâtă de placă de pe un alt parc, mă refer aici la redenumirea parcului Tolbuhin, astăzi Grădina Mătăsari.

Parc care purta, așa cum știm, numele sinistrului mareșal, care din iunie până în octombrie 1944, a condus invazia Balcanilor și a reușit să cucerească cea mai mare parte a României. Urmărind însă cât timp i-a luat lui Mihaiu să dea de pământ cu acest Tolbuhin și văzând că nu a făcut acest lucru decât în momentul când a fost clar că marea majoritate a opiniei publice românești susține Ucraina în război, mi-am dat seama că la mijloc a fost, totuși, un calcul oportunistic.

Și, oricum, nu e ca și cum asta e cea mai mare problemă pe care o are Mihaiu. Și spun asta din motivele pe care le-am expus într-un editorial anterior, când arătam că, în special în sectorul 2, administrația este sub o presiune foarte mare pentru a da drumul unor proiecte imobiliare mari. În caz contrar, desigur, urmând să suporte penalitățile. Va reuși Mihaiu, prin urmare, să-i țină în frâu pe dezvoltatori, fără să încalce contradicțiile rezultate din anulările și repunerile succesive în drepturi ale planului urbanistic zonal al sectorului 2? Rămâne de văzut. Sigur este că Primăria Sectorului 2 nu are de unde să plătească atâtea daune câte cer oamenii ăia.

De departe, însă, cea mai tristă situație este la Sectorul 1. Un sector care arată, realmente, rău, rău de tot, deși se presupune că este cel mai bogat dintre cele 6. E suficient, de altfel, să vezi cât de rău arată și numai dacă te plimbi prin Amzei, piață cândva doldora de tarabe și producători locali. Astăzi – o pustietate de neînțeles, care tronează în mijlocul unei zone cu dalele din pavaj predominant sparte, în mare parte mizerabilă, de parcă te-ai afla în cine știe ce cartier mărginaș.

Adaug la asta faptul că absolut nicăieri în Sectorul 1 nu poți arunca gunoaie selectiv: acest concept pur și simplu nu s-a inventat pentru doamna Clotilde Armand. Vrei să arunci plasticul la plastic undeva, oriunde, și efectiv nu ai acum, așa că renunți și, fie îl iei cu tine acasă, fie te duci în alt sector, mai evoluat la acest capitol. Oare așa înțelege doamna primar să gospodărească sectorul? În ce bază, mai concret, pretinde un nou mandat?

Faptul că doamna Clotilde Armand este un tigru de hârtie, o dovedește însă recentul episod de can-can cu Dana Budeanu. Și-a împrejmuit starleta internetului proprietatea privată cu un gard, hop – Armand să i-l dărâme, și pe bună dreptate, pentru că nu avea niciun drept să-l pună. N-au trecut însă bine două-trei săptămâni, că gardu iar la loc. Cu alte cuvinte o durea pe Budeanca undeva de răscoala lu’ Armand, ceea ce, na, până la urmă poate fi de înțeles din partea unei persoane care nu trăiește după absolut nicio regulă, mă refer aici la Budeanu, dar spune totuși câte ceva și despre autoritatea pe care reușește s-o impună (sau nu) primarul Sectorului 1.

În fine, trecând peste acest episod frivol, dar grăitor pentru „crema” Sectorului 1, tuturor acestor edili, dar și celorlalți, pe care nu i-am menționat aici, le-aș transmite, totuși, că, deși mai este ceva vreme până la locale, oamenii cam vor să știe ce au de gând. Ok, înțelegem, e încă devreme, deși asta mi se pare discutabil, având în vedere cât de multe probleme sunt, dar, ușor-ușor, ar trebui să iasă și să spună ce programe au pentru cetățeni.

Cât despre noi, cetățenii, ei bine, ne așteptăm în primul rând la transparență și predictibilitate, și aș insista pe acest ultim cuvânt. Ne-am săturat să tot nu știm la ce să ne așteptăm, ne-am săturat să vedem proiecte destinate nouă, celor care locuim în acest oraș, schimbate sau chiar anulate în ultima clipă. Nu în ultimul rând, mai adaug ceea ce toată lumea știe, și anume faptul că problema traficului este de departe de a se fi rezolvat, deși e drept că aici este de vină și comportamentul cetățenilor, care nici în ruptul capului nu s-ar da jos din mașini pentru a se sui, spre exemplu, pe biciclete.

În fine, închei prin a spune că, deși se mișcă cu viteza luminii față de alte orașe din România, Bucureștiul este totuși foarte, foarte lent în a implementa lucruri de absolut bun simț pentru locuitorii unei capitale care se pretinde europeană, de la o reglementare mult mai strictă a trotinetelor electrice, de exemplu și până la înlocuirea nenorocitelor de linii de tramvai de care nu se ocupă absolut nimeni. Sigur, s-au făcut progrese, dar, din păcate, lumea nu mai are răbdare de ceva vreme și tinde să nu mai vadă aspectele pozitive. Iar pentru toți acești oameni, Bucureștiul, așa cum este acum, e departe de se ridica la pretențiile pe care le are.