14:53, 29.11.2024 • Internațional
Locul din România aflat în top zece cele mai ospitaliere destinații din lume
România se află în top zece cele mai ospitaliere destinații din lume. Țara noastră este reprezentată de județul Mureș, care se află pe locul cinci, fiind devansată de Spania, Grecia, Austria și Irlanda de Nord.
Clasamentul a fost realizat pe baza recenziilor a peste 240 de milioane de oameni care folosesc platforma Booking.com.
Iată care sunt cele mai ospitaliere 10 destinații din lume, potrivit Playtech:
- La Rioja – Spania
- Epirus – Grecia
- Austria Superioară
- County Down – Irlanda de Nord
- Mureș – România
- Marlborough – Noua Zeelandă
- Ninh Binh – Vietnam
- Limon – Costa Rica
- Newfoundland & Labrador – Canada
- Dakota de Nord – SUA.
Ce puteți vizita în Mureș
Când zici Mureș, cei mai mulți turiști se gândesc la Sighișoara, Sovata sau Târgu Mureș, însă aici puteți alege și alte destinații interesante. Pe lângă Cetatea Sigișoarei, Palatul de Cultură din Târgu Mureș sau Palatul Teleki, Castelul Bethlen, care trebuie trecute neapărat pe listă, mai puteți face o vizită la Saschiz, merge la pădurea Mociar, declarată rezervație naturală sau să admirați Parcul Natural Defileul Mureșului Superior.