Logodnicul Elenei Udrea o imploră pe Renate Weber să-i scape iubita de închisoare

Publicat: 15 apr. 2022, 18:15, de Otilia Caloian, în SOCIAL , ? cititori
Logodnicul Elenei Udrea o imploră pe Renate Weber să-i scape iubita de închisoare

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a plecat după logodnica sa la Sofia, în Bulgaria, unde aceasta a fost reținută de polițiști. Din Bulgaria, Alexandrov face un apel către Renate Webber, Avocatul Poporului, să se comporte ca o mamă și să o ajute pe Elena Udrea să scape de închisoare.

Adrian Alexandrov este logodnicul Elenei Udrea, alături de care are o fetiță de trei ani. Alexandrov se află acum la Sofia, după Elena Udrea, potrivit unui check-in de pe pagina sa de Facebook. Tot pe rețeaua de socializare, logodnicul lui Udrea îi transmite un mesaj Avocatului Poporului, Renate Weber, pe care o roagă să intervină în cazul iubitei sale și să o scape de închisoare.

“V-ați consacrat  ca fiind o femeie curajoasă. Sunteți mamă, luptați ca o mamă!”, a scris Alexandrov.

“Zilele acestea, citind stirile  apărute in legatura cu cazul Elenei, mi-a atras atentia un articol in care era redata declaratia Avocatului Poporului, doamna Renate Weber, si as dori sa fac un apel public catre doamna avocat. Redau mai jos declaratia dansei:

”Decizia CJUE din 21 decembrie 2021 mi se pare problematica. Nu pentru ca proclama suprematia dreptului european, caci acolo unde acest drept exista el face parte oricum din dreptul nostru intern, conform art 11 din Constitutie. Ci pentru ca deschide o portita prin care judecatori ignoranti sau de rea credinta (exista si aceste categorii, din pacate) vor interpreta abuziv decizia CJUE si vor inlatura obligativitatea deciziilor CCR. Practic vor incalca Legea fundamentala a Romaniei, iar de la acest moment incolo orice va fi posibil. Repet, e vorba de cei care sunt fie prea ignoranti sa inteleaga decizia CJUE, fie au o agenda proprie in afara principiilor statului de drept”.

Se pare ca a avut dreptate, cazul Elenei Udrea ii confirma afirmatia. Rog public Avocatul Poporului sa intervina si sa intreprinda masurile necesare pentru a sesiza Curtea Constitutionala cu privire la nelegalitatea condamnarii unui cetatean roman, a Elenei Udrea, in urma interpretarii abuzive a deciziei CJUE, asa cum domnia sa a precizat, si inlatura Constitutia Romaniei. Fac un apel la doamna Renate Weber sa se implice in acest caz, si sunt convins ca pentru Avocatul Poporului nu conteaza ca este vorba despre cetateanul Elena Udrea sau alt cetatean roman. V-ati consacrat  ca fiind o femeie curajoasa. Sunteti mama, luptati ca o mama!

Ne dorim  o judecata dreapta si corecta!”, a postat, din Sofia, Adrian Alexandrov, pe pagina sa de Facebook.