Loteria Română: Report record de peste 6,54 milioane euro la Joker

Publicat: 06 feb. 2022, 13:00, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Loteria Română: Report record de peste 6,54 milioane euro la Joker
loto

Un report record în valoare de peste 32,37 milioane de lei (peste 6,54 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în cadrul extragerilor loto de duminică, potrivit unui comunicat transmis de Loteria Română.

Totodată, la categoria I a jocului Loto 6/49 este în joc un report ce depăşeşte 7,38 milioane lei (peste 1,49 milioane de euro).

La Noroc reportul cumulat se ridică la 3,4 milioane lei (aproximativ 687.800 de euro), iar la Noroc Plus se înregistrează un report de peste 59.000 de lei.

Potrivit sursei citate, la categoria a II-a a jocului Joker se consemnează un report de aproximativ 303.000 de lei (peste 61.200 de euro), în timp ce la categoria a II-a a jocului Loto 5/40 se raportează un cumul de 19.600 de lei.

De asemenea, la Super Noroc (Categoria I) este în joc un report de peste 6.600 de lei.

Duminică au loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la jocurile de joi Loteria Română a acordat 30.358 de câştiguri în valoare totală de aproape 1,6 milioane lei.

Astfel, la Loto 5/40, joi s-a câştigat premiul de la Categoria I, în valoare de 188.960,40 lei, cu un bilet jucat la o agenţie din Cluj-Napoca.

În plus, la Noroc a fost obţinut premiul de la categoria a III-a, de 57.353,58 lei, cu un bilet jucat la o agenţie din Bucureşti.