Lovitură grea pentru Putin: Crucişătorul Moskva s-a scufundat
Ministerul rus al Apărării a anunţat, joi seară, că nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucişătorul Moskva, avariat în timpul ofensivei împotriva Ucrainei, s-a scufundat, în timpul operațiunii de remorcare către Sevastopol, arată AFP.
„În cursul operaţiunii de remorcare a crucişătorul Moskva spre portul de destinaţie, nava şi-a pierdut stabilitatea din cauza deteriorării carenei suferite într-un incendiu de la detonarea de muniţie. În condiţii de mare agitată, nava s-a scufundat”, a spus ministerul, citat de agenţia de stat TASS.
Informațiile privind scufundarea crucișătorului nu sunt deloc clare la acest moment. Pe de o parte, ucrainenii spun că nava a fost lovită, miercuri seară, de două rachete Neptun lansate de forţele ucrainene, iar pe de alta, Ministerul rus al Apărării a transmis, joi, că a avut loc un incendiu la bord, fără să menţioneze și motivele.
Crucişătorul Moskva, cu o lungime de peste 180 de metri, a fost lansat în 1979 şi şi-a început misiunile în 1983. Nava a fost utilizată pentru a lansa rachete asupra teritoriului ucrainean.
În urmă cu câteva săptămâni, nava a fost implicată în cucerirea Insulei Şerpilor.
Tot într-o noapte de 14 spre 15 aprilie, dar cu 110 ani în urmă, s-a scufundat și cel mare mare vapor de pasageri – Titanic, pe drumul de la Southampton, Marea Britanie, spre New York, SUA, după ce a lovit un aisberg.