23:14 • Internațional
Lovitură grea pentru ruși la Marea Neagră: Crucișătorul Moskva, grav avariat
Ministerul rus al Apărării anunță că a fost grav avariată cea mai importantă navă din flota rusă a Mării Negre, crucişătorul de rachete Moskva, după ce muniţia de la bord a explodat.
Toţi membrii echipajul au fost evacuați, în prezent, fiind investigată cauza incendiului. Nava de 12.500 de tone are un echipaj de aproximativ 500 de membri, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
„În urma unui incendiu la bordul crucişătorului de rachete Moskva, muniţia a a explodat. Nava a fost grav avariată”, dar „echipajul a fost evacuat în totalitate”, a informat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.
Anterior, guvernatorul regiunii Odesa, Maksim Marcenko, anunțase într-o postare online că Moskva a fost lovit de două rachete ucrainene.