Lovituri la Viniţa: „Fără indicaţii” că Rusia a vizat o ţintă militară ucraineană (responsabil american)
Un responsabil american al apărării a respins vineri afirmaţiile ruse potrivit cărora atacul de la Viniţa, care a făcut 23 de morţi, printre care copii, conform Kievului, a vizat o reuniune a forţelor aeriene ucrainene în acest oraş foarte îndepărtat de liniile frontului, transmite AFP.
„Nu am nicio indicaţie cu privire la prezenţa unei ţinte militare în apropiere”, le-a declarat jurnaliştilor acest responsabil cu rang înalt sub protecţia anonimatului.
„Părea o clădire”, a adăugat responsabilul, confirmând că Rusia a lansat racheta joi de pe un submarin.
Luând în calcul atacul asupra oraşului Viniţa, el a estimat, pe baza informaţiilor publice, că 100 până la 150 de civili ucraineni au fost ucişi în lovituri ruse în ultimele şapte până la 15 zile.
Ultimul bilanţ la Viniţa a raportat 23 de morţi, 29 de dispăruţi şi zeci de răniţi.
Ministerul rus al Apărării susţine că rachetele trase de pe mare au lovit „casa ofiţerilor” din Viniţa, unde comandanţii aviaţiei ucrainene se întâlneau cu furnizori străini de armament, iar „ca urmare a loviturii participanţii la reuniune au fost eliminaţi”.
Imaginile difuzate de serviciul ucrainean pentru situaţii de urgenţă au arătat zeci de maşini carbonizate şi o clădire de 10 etaje devastată de explozie.
Potrivit armatei ucrainene, „trei rachete” au lovit o parcare şi un imobil comercial cu birouri şi magazine mici din centrul localităţii