Lucian Bode: “PNL are suficiente resurse umane să conducă orice minister, inclusiv Ministerul Dezvoltării”
Scandalul în coaliție pe seama împărțirii ministerelor continuă, fiind așteptat ca negocierile să fie finalizate, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare.
Lucian Bode, secretarul general al PNL, spune că ministerele UDMR sunt discutate de PNL și PSD, la acest moment. „PNL are suficiente resurse umane bine pregătite să conducă orice minister, inclusiv Ministerul Dezvoltării”, a declarat, vineri, Bode.
„În ceea ce privește structura guvernului, poziția PNL exprimată ieri a fost aceea de a respecta protocolul semnat în 2021 între cei patru parteneri. Am spus foarte clar – dacă există dorința din partea unuia dintre parteneri, PSD în cazul de față, să schimbăm protocolul, noi am solicitat două lucruri – reducerea numărului de ministere și rediscutarea tuturor portofoliilor de la zero. În varianta în care PSD a propus schimbarea protocolului prin menținerea Ministerului Transporturilor în responsabilitatea PSD, atunci propunerea noastră a fost să reducem numărul de ministere de la 20 la maximum 18 și să rediscutăm toate portofoliile, astfel încât la sfârșitul săptămânii viitoare să avem definitivată structura guvernului pentru a ne putea întoarce în forurile decizionale pentru a echipa această structură cu oameni. Nu am ajuns la o înțelegere ieri (vineri – n.r.) în ceea ce privește definitivarea unei structuri a guvernului”, a mai afirmat Lucian Bode.
În opinia secretarului general al PNL, „cel mai probabil” la începutul săptămânii viitoare vor fi finalizate negocierile.
Cât privește posibilitatea ca PNL să preia Ministerul Dezvoltării, Bode afirmă că orice se poate: „În condițiile în care rediscutăm toate ministerele, orice e posibil. PNL are suficiente resurse umane să conducă orice minister, inclusiv Ministerul Dezvoltării”.
De asemenea, întrebat cât mai este așteptat UDMR să vină la negocieri, Bode a răspuns că el crede că „la începutul lunii săptămânii viitoare, luni sau, cel mai târziu marți, aceste lucruri se vor clarifica”.
Bode a făcut și câteva precizări legat de amenințarea UDMR cu ieșirea de la guvernare dacă pierde Dezvoltarea.
„Este foarte simplu. Dacă rămânem în formula de 18 ministere, UDMR va avea două ministere și vicepremier, PNL va avea opt ministere, vicepremier și Secretariatul General al Guvernului, iar PSD va avea opt ministere, premier, vicepremier și cancelarul premierului. Dacă pe cele două ministere, care revin UDMR, se agreează o formula unanim acceptată de PSD și PNL, stau la masă, dacă nu, este decizia domniilor lor”.