Lucian Heiuș, ANAF: Ne dorim ca la sfârșitul lui 2025 să avem o administrație fiscală modernă, digitalizată
Digitalizarea este un pas foarte important pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi dorinţa este ca, undeva la finele anului 2025, România să aibă o administraţie fiscală modernă, digitalizată şi care să răspundă nevoilor mediului de afaceri, a declarat, joi, preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Heiuş.
„Digitalizarea este un proces şi un pas foarte important pentru reformarea ANAF-ului, iar noi chiar am făcut acest proiect care se numeşte cumva reforma ANAF prin digitalizare şi am început să facem primii paşi în acest sens.(…) Avem contacte permanente cu mediul de afaceri şi încercăm să răspundem cât mai operativ la toate nevoile pe care ei le ridică. Este un proces complicat, este un proces nu uşor de implementat şi de parcurs, dar acest drum pe care l-am început cred că este drumul corect şi pe care trebuie să mergem cu foarte multă tenacitate. Avem prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă n.r) alocaţi 355 milioane de euro pentru această digitalizare a Ministerului de Finanţe şi implicit a ANAF şi ne dorim ca, într-adevăr, la finalul acestui program, undeva la sfârşitul anului 2025, să avem o administraţie fiscală modernă, digitalizată şi care să răspundă şi nevoilor partenerilor noştri sociali, mediului de afaceri, în speţă. Eu îmi doresc ca prin această digitalizare să creştem conformarea voluntară la declarare şi la plată. Cum facem acest lucru? Oferind cât mai multe servicii către contribuabil. În acelaşi timp, trebuie să avem şi platforme care să ne permită să răspundem la provocările care există pe piaţă şi să putem să facem acele celebre analize de risc şi să identificăm acolo unde într-adevăr se întâmplă lucruri care nu ar trebui să se întâmple într-o economie normală şi cât mai corectă şi onestă”, a spus Heiuş la conferinţa „Digitalizarea României. Noile provocări ale transformării digitale”, organizată de DC Media Group.
El a subliniat că deja există spaţiul privat virtual „care funcţionează binişor” şi marea majoritate a contribuabililor îşi depun toate declaraţiile în acesta.
„Lucrăm în continuare şi există proiecte pentru dezvoltarea permanentă a acestei platforme. Vrem să ajungem ca şi de pe telefonul mobil să poată să intre orice contribuabil în spaţiul privat virtual şi să poată să îşi vadă de la fişa fiscală la depunerea oricărei declaraţii. Vrem să ajungem prin spaţiul privat virtual să avem un dialog deschis, nu doar prin acea metodă clasică de a pune o întrebare şi de a primi un răspuns ci să putem intra chiar prin video call-uri cu contribuabilii. Iar acest spaţiu privat virtual va deveni interfaţa între ANAF, între administraţia fiscală şi contribuabil. Pentru că şi eu doresc, cum cred că îşi doreşte şi marea majoritate a contribuabililor, ca acest contact direct între angajatul Fiscului şi agentul economic să se reducă la minim şi totul să poată să fie aşa, la un click distanţă între noi”, a explicat preşedintele ANAF.
Heiuş a menţionat că finalizarea proiectului de digitalizare a ANAF, aşa cum este prevăzut în PNRR, este 31 decembrie 2025.
„Nu vă ascund că lucrăm intens, alături de domnul ministru al Finanţelor, să încercăm să găsim nişte mecanisme de a urgenta şi de a reduce undeva cel puţin cu 2 ani acest proces, care nu este un proces simplu, de a implementa noi programe informatice, de a face achiziţii de aparatură performantă, de servere care să poată să înglobeze întreg sistemul de date care urmează să fie colectat şi să aibă şi un răspuns foarte rapid la ceea ce solicită sau la ce doleanţe are contribuabilul”, a punctat Heiuş.