Lucrările de reabilitare a falezei Dunării din Tulcea, realizate în proporție de 25%

Publicat: 29 mart. 2021, 13:00, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
Lucrările de reabilitare a falezei Dunării din Tulcea, realizate în proporție de 25%
tulcea

Lucrările de reabilitare a falezei Dunării din Tulcea au fost realizate în proporţie de 25%, au anunţat recent reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) pe pagina de Facebook a instituţiei. În momentul de faţă, se lucrează pe toate cele şase tronsoane.

Pentru executarea lucrărilor au fost efectuate plăţi în valoare totală de 43.044.193,83 lei, cea mai mare sumă, respectiv 30.745.852,44 lei, provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională, transmite Agerpres.

„Reamintim faptul că lucrările de execuţie pentru proiectul de investiţie ‘Modernizarea Portului Tulcea – de la Mm 38-1530 – la Mm 38+800’, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, se desfăşoară pe şase tronsoane, unde se află în diverse stadii de realizare cheurile verticale. CJ a semnat, în luna mai a anului 2019, contractul de finanţare pentru modernizarea falezei şi portului Tulcea, valoarea totală a contractului fiind de 190.162.236,67 lei”, se menţionează în postarea de pe pagina CJ Tulcea.

Reabilitarea falezei Dunării a fost cerută în repetate rânduri atât de tulcenii care s-au arătat nemulţumiţi de aspectul zonei, cât şi de operatorii turistici, care au reclamat nivelul mare al taxelor percepute de fostul administrator, dar şi lipsa lucrărilor de îmbunătăţire a infrastructurii.

Pentru amenajarea urbanistică a zonei, CJ a organizat un concurs de soluţii, cu premii în valoare totală de 74.000 de lei, la care au participat firme de arhitectură din Tulcea, Galaţi şi Bucureşti, proiectul care va fi pus în practică pe faleză după reabilitare urmând să fie un mix din soluţiile declarate câştigătoare. 

Citește și: