Ludovic Orban, după adoptarea Legii privind consumatorul vulnerabil: Va oferi un ajutor esenţial pentru peste 500.000 de gospodării din România
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat, marţi, după adoptarea Legii privind consumatorul vulnerabil, că actul normativ va oferi un ajutor esenţial pentru peste 500.000 de gospodării din România.
”Tocmai am adoptat în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, Legea consumatorului vulnerabil. Urmează promulgarea acestui act normativ care va oferi un ajutor esenţial pentru peste 500.000 de gospodării din România. Prevederile acestei legi se vor aplica de la 1 noiembrie, astfel încât cei care au nevoie de acest sprijin în perioada sezonului rece, pentru încălzire, să poată beneficia de această măsură”, a scris, marţi, pe Facebook, Ludovic Orban.
Preşedintele Camerei Deputaţilor afirmă că, în funcţie de veniturile persoanelor, va fi acordată o compensare financiară, care să ţină cont de tipul de încălzire folosit pentru fiecare gospodărie în parte.
”Această lege a fost o prioritate pentru Partidul Naţional Liberal, încă din perioada guvernării pe care am condus-o când am solicitat pregătirea acestui mecanism necesar pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili în faţa unei eventuale creşteri de preţuri la energie”, a mai scris preşedintele Camerei Deputaţilor.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, cu 281 de voturi ”pentru”, Legea privind consumatorul vulnerabil de energie.