Ludovic Orban: „Mă voi implica cu toată forţa într-un referendum de demitere a președintelui Iohannis”
Fostul lider liberal Ludovic Orban afirmă că una dintre ieşirile din criza politică actuală o reprezintă dizolvarea Parlamentului, care duce către alegeri anticipate, iar a doua soluţie o reprezintă suspendarea preşedintelui.
Orban susţine că, în acest ultim scenariu, se va „implica cu toată forţa” în referendumul care ar urma suspendării preşedintelui Klaus Iohannis. „Previzibilul eşec în Parlament al Guvernului Ciucă va crea condiţiile constituţionale pentru declanşarea anticipatelor. Dacă preşedintele Iohannis nu dizolvă Parlamentul în conformitate cu prevederile constituţionale, există două posibilităţi: prima posibilitate e declanşarea unui conflict juridic de natură constituţională care să clarifice dispoziţiile constituţionale cu privire la dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegerile anticipate”, a afirmat Ludovic Orban duminică seară, la Realitatea TV.
El susţine că preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului pot depune sesizări la Curtea Constituţională în acest sens. În acest context, el apreciază că PNL nu mai are şanse de a obţine din nou şefia Camerei Deputaţilor. „Dar eu vreau să vă spun că inclusiv USR PLUS priveşte cu interes ideea de anticipate”, adaugă Orban.
A doua posibilitate este, conform lui Orban, suspendarea din funcţie a preşedintelui
„Ştim foarte clar că suspendarea duce la referendum şi dacă se iniţiază suspendarea, ea trebuie să ducă la demitere şi aici eu vă spun cu extrem de mare seriozitate şi responsabilitate: având o parte de răspundere pentru realegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte în 2019, deşi atunci era cu totul şi cu totul altceva şi nimic nu indica că ar putea să ajungă într-o asemenea spirală a nebuniei şi a ruperii complete de realitate şi de interesele românilor, mă voi implica cu toată forţa într-un referendum de demitere”, a mai afirmat Ludovic Orban.
Potrivit Constituţiei, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.