Ludovic Orban pleacă din funcția de președinte al Camerei Deputaților
Ludovic Orban îşi depune miercuri, la ora 12,00, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
În acest moment niciun partid nu are majoritatea pentru a obține alegerea unui nou președinte.
„Sunt un om de onoare, un om care îşi respectă cuvântul. Îmi voi depune demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor mâine (miercuri – n.r.), la ora 12,00, şi voi face o declaraţie după ce îmi depun demisia”, a anunțat Ludovic Orban, în urmă cu o zi, la Palatul Parlamentului.
Ludovic Orban a pierdut șefia PNL ăn urmă cu două săptămâni. Demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor vine ca un gest de onoare.
„Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi depus demisia la Camera Deputaţilor, cel mai probabil preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi ajuns un pesedist şi nu vreau să fac un cadou PSD”, explica atunci Ludovic Orban.
El preciza că demisia lui va fi la dispoziţia preşedintelui PNL pentru 15 zile, iar, dacă acesta nu o va înainta în acest interval de timp, o va depune personal.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că social-democraţii ar putea viza funcţia de şef al Camerei Deputaţilor dacă „se creionează o majoritate”, adăugând că lui, în acest moment, îi e suficientă funcţia de „şef la ‘Ciuma Roşie”.