Lufthansa: Piloții au anunțat o nouă grevă în această săptămână
Piloții companiei aeriene germane Lufthansa anunță o nouă grevă începând de miercuri pe fondul negocierilor salariale, care au dus la o primă mișcare socială și la importante perturbări ale traficului săptămâna trecută, transmite AFP.
În compartimentul pasageri, greva va avea loc miercuri și joi și până vineri în compartimentul mărfuri, foarte rentabil pentru Lufthansa cargo, devenit pilonul de bază al grupului în perioada pandemiei de Covid-19.
Vineri, compania a anulat aproape în totalitate zborurile Francfurt și Munchen – două plăci turnante ale Germaniei – din cauza mișcării sociale a piloților.
Contrar anunțurilor, Lufthansa ”nu a prezentat o nouă ofertă”, se precizează într-un comunicat al sindicatului Vereinigung Cockpit.
”O nouă grevă nu poate fi evitată decât printr-o ofertă serioasă”. Piloții cer o creștere a salariilor cu 5,5%, compensarea automată a inflației și ajustări ale prețurilor.
Noua grevă este anunțată după o vară dificilă pentru sectorul aerian din cauza lipsei de personal în aeroporturi și a unei greve a personalului de la sol al companiei de la sfârșitul lunii iulie, care a afectat unele zboruri.
Grupul spune că le-a propus piloților obținerea, în două etape, a unei creșteri totale de 900 de euro pe lună.
Prima companie de transport aerian din Europa are aproximativ 5.500 de piloți pentru transporturi de pasageri și mărfuri. Vereinigung Cockpit este singurul sindicat al piloților.