Lunea Mare din Săptămâna Patimilor. Denia citită în această zi sfântă
În zilele dinainte de Paște, creștinii marchează Săptămâna Patimilor și în fiecare zi, preoții citesc o Denie specială pentru a aminti de faptele Mântuitorului înainte de moartea și Învierea sa.
În fiecare zi din Săptămâna Patimilor preoții ortodocții țin seara slujbe specială, numite Denii. Acestea se săvârșesc începând cu seara Duminicii Floriilor, pânâ în Vinerea Mare, când se cânta Prohodul Domnului
Lunea Mare, denia lui Iosif
În Lunea Mare, Biseria Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob, cel care a fost vândut de către frații săi egiptenilor. Viața sa amintește de patimile lui Iisus și de felul în care Mântuitorul a fost vândut de Iuda fariseilor.
Numele de Iosifînseamnă „El (Domnul) adaugă”. Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei.
Sfânta Scriptură ne mărturisește că într-o zi, bătrânul Iacob îl trimite pe Iosif să-i aducă vești despre frații lui, care erau plecați cu oile la câmp. Frații săi, erau invidioși pe acesta din momentul în care le vestise câteva vise: „Eram la câmp cu toții și legam snopi. Snopii mei stăteau drept, iar ai voștri se plecau spre ai mei”, „se părea că soarele, luna și unsprezece stele se aplecau și se închinau în fața mea”. în urma acestor descoperiri, frații săi și-au pus în gând să-l omoare, scrie crestinortodox.ro.
Citește și: Biserica Ortodoxă Română prezintă ghidul credincioșilor. Ce reguli trebuie respectate la slujbele de Florii, Denii, Înviere și Paște
Văzându-l de departe că vine de la casa tatălui spre ei, aceștia au zis: „Iată visătorul! Haidem să-l omoram și să-l aruncăm într-un puț și să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visurile lui”. însă Ruben, unul dintre frații sai, le-a zis: „Nu, să nu vărsați sange! Aruncați-l mai bine în puțul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneți pe el”. Este aruncat în put, însă, este scos de acolo pentru a fi vândut cu 30 de arginți unor negustori.
De la aceștia, Iosif ajunge sclav în egipt și apoi începe să urce pe scara socială la curtea faraonului.
Iosif, aruncatîn fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. De asemenea, vânzarea de frații săi în Egipt pentru 30 de arginti, este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Sfântul Andrei Criteanul spune în Canonul cel Mare ca Iosif „de cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului”.
Citește și: Slujba de Înviere, ținută în condiții de pandemie. Reguli pe care credincioșii vor trebui să le respecte de Paște
Tradiții pentru Lunea Mare
Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”
De altfel, săptămâna aceasta, femeile au voie să facă treburi gospodărești doar până miercuri. De joi, ele se vor ocupa exclusiv cu pregătitul ouălor roșii și a bunătăților pentru masa de Paște.