Macron, mesaj în limba rusă: Suntem alături de cei care apără pacea

Publicat: 03 mart. 2022, 14:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Macron, mesaj în limba rusă: Suntem alături de cei care apără pacea
Președintele Macron

Președintele Franței, Emmanuel Macron, le-a adresat un mesaj pe Twitter rușilor care au curajul să protesteze față de războiul din Ucraina. Mesajul este scris în rusă.

„Suntem alături de cei care nu vor ca acest război nedemn să fie purtat în numele lor și apără pacea”, a scris în rusă Emmanuel Macron.

Într-un alt mesaj, în ucraineană, Emmanuel Macron spune că aplaudă curajul poporului ucrainean care rezistă atacului: „În numele francezilor, îi adresez preşedintelui Zelenski susţinerea frăţească a Franţei. El este acum imaginea onoarei, a libertăţii şi a curajului”.

Emmanuel Macron a denunţat miercuri invazia Rusiei în Ucraina ca fiind un război „alimentat de o lectură revizionistă a istoriei europene”.

”Rusia nu este atacată, ea este agresorul”, ”acest război nu este un conflict între NATO şi Rusia” şi ”cu atât mai puţin o luptă împotriva nazismului, este o minciună”, a adăugat el într-un discurs solemn adresat naţiunii, transmis de televiziuni.

Macron a spus că va menţine legătura cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru a încerca să-l convingă să renunţe la arme.

Şeful statului francez a adăugat că oferă ajutorul Franţei în negocierile dintre reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei şi a spus că încearcă să împiedice ca actualul război din Ucraina să se extindă în alte ţări.