Madona del Metro la Napoli
Războiul din Ucraina aduce, în mod neașteptat, schimbări și în plan spiritual. Nu doar în locul desfășurării sale, ci în lume. O femeie care alăptează copilul în metrou, pozată de un fotograf și ajunsă pe rețelele de socializare, devine o Marie modernă.
Tatiana Bliznyak în vârstă de 27 de ani și fiica ei Marichka de trei luni au devenit, la Napoli, în Săptămâna Mare a ortodocșilor, Maica Domnului de la Kiev, cu pruncul în brațe. Femeia și fetița au fost fotografiate în metroul din Kiev de către Andràs Földes, un tânăr jurnalist din Ungaria.
Fotografia a ajuns repede virală și pictorița ucraineană Maryna Solomennykova a transformată-o în pictură. Și, ajungând așa de cunoscută, imaginea a fost observată și de preoții napolitani care au tipărit o copie a ei.
Practic, părintele iezuit greco-catolic Vyacheslav Okun i-a solicitat personal pictoriței din Ucraina o copie a portretului, ca s-o așeze în locul unde își ține slujbele, mai ales că venea în vizită, cu ocazia Joii Mari, arhiepiscopul de Napoli, Don Mimmo Battaglia. Madonna del Metro, a numit-o tânărul preot.
„O Maria modernă – spune acesta – care, la fel ca mama lui Iisus, a scăpat de amenințarea lui Irod și se adăpostește de violența războiului având grijă de hrănirea bebelușului ei nou-născut”. În Joia Mare, portretul a devenit obiect de cult, căci arhiepiscopul Mimmo Battaglia care a prezidat slujba, a numit-o oficial Maica Domnului din Kiev.
„Cultul Maicii Domnului din Kiev a depășit granițele orașului Mugnano di Napoli și se răspândește în toată lumea, a explicat parohul bisericii San Biagio, don Antonio Di Guida , adăugând că „Madona din Kiev este o mângâiere pentru toți credincioșii, ucraineni și non-ucraineni, care invocă pacea”.
Acum, Maica Domnului din Kiev, pictată pe niște zdrențe, se află în bisericuța Institutului Sacra Inimă din Mugnano, unde călugărițele, conduse de Maica Generală a Victimelor Expiatorii ale lui Isus în Sfântul Sacrament, Maica Carla Di Meo, vorbesc despre ea elevilor refugiați ajunși aici cu mamele lor.