MADR a pus în consultare publică un document vital pentru fermieri

Publicat: 13 sept. 2024, 10:38, de Autor: Alexandru Bogdan Grigoriev, în Agricultura , ? cititori
MADR a pus în consultare publică un document vital pentru fermieri

MADR a lansat în consultare publică un document vital pentru fermierii afectați de secetă. Este vorba despre o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică.

Poate cea mai importantă prevedere cuprinsă în proiectul MADR este cea referitoare la interzicerea executărilor silite a fermierilor care nu pot achita creditele restante.

„Creditorii instituții financiare bancare, instituții financiare nebancare, furnizorii de utilități, precum și distribuitorii și furnizorii de resurse materiale agricole folosite la inființarea și producția agricolă vegetală, nu întreprind măsuri de recuperare, executare silită, asupra creanțelor acumulate, nu întreprind măsuri de exigibilizare precum insolvența, declararea scadenței anticipate, altele asemenea, până la finalul anului 2025.”, prevede unul dintre articolele proiectului de ordonanță.

Pe pagina de web a MADR, urmând link-ul Proiecte de acte normative – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (madr.ro), se poate consulta textul noului act normativ.

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite în scris opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de email [email protected]

Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.