MADR susține taxarea inversă la cereale și după luna iunie
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) susține prelungirea taxării inverse la cereale și după luna iunie, având în vedere efectele pozitive ale acestei măsuri, care a contribuit la reducerea evaziunii fiscale şi eliminarea treptată din piaţă a firmelor fantomă create pentru a eluda plata TVA.
Subiectul s-a aflat pe ordinea de zi a discuțiilor dintre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, şi ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. Întâlnirea a avut loc la sediul MADR și a vizat stabilirea pachetul de măsuri care să vină în sprijinul agriculturii şi industriei alimentare, puternic afectate de conjunctura actuală, se arată într-un comunicat al instituției.
Astfel, au fost analizate soluţii pentru diminuarea impactului preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru producătorii agricoli şi cei din industria alimentară, fiind avute în vedere compensarea bonusului de cogenerare şi a costului pentru certificatele verzi, în privinţa energiei electrice, dar şi un pachet de sprijin pentru facturile la gaze naturale.
Cât privește pachetul de măsuri privind finanţarea agriculturii şi industriei alimentare româneşti, acesta are în vedere acordarea de garanţii şi măsuri de creditare pentru capital de lucru; refinanţarea creditelor pentru capitalizarea agricultorilor; retehnologizarea/automatizarea industriei alimentare; cofinanţarea programelor de asigurare a independenţei energetice a fermei; operaţionalizarea şi funcţionarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar Unirea pentru a răspunde nevoilor din domeniul agroalimentar, se mai arată în comunicat.