MAE a deschis un centru de ajutor pentru românii afectați de inundațiile din Spania.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat luni, 4 noiembrie, operaționalizarea unui centru care urmează să ofere asistență cetățenilor români afectați de inundațiile devastatoare cauzate de ciclonul Dana.
”Centrul logistic pentru asigurarea asistenţei şi protecţiei în beneficiul cetăţenilor români afectaţi de ciclonul DANA a fost operaţionalizat. Suntem pregătiţi să oferim sprijinul necesar conaţionalilor noştri afectaţi de inundaţiile abundente din Comunitatea autonomă Valencia”, a transmis MAE.
Sursa citată a precizat că activitatea Centrului se va desfăşura de luni până vineri, în intervalul orar 09-17 şi sâmbătă-duminică în intervalul orar 10.00-15.00, la adresa Plaza del Alfonso el Magnanimo numarul 12, Valencia.
”În cadrul acestui hub logistic îşi vor desfăşura activitatea colegii noştri de la Ambasada României la Madrid – ataşatul pe probleme de muncă şi sociale şi ataşatul de afaceri interne – cât şi colegi de la Consulatului General al României la Madrid şi Castellon”, a mai transmis MAE.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446 (Call-Center Bucureşti) şi la numărul de telefon de urgenţă al Consulatului: +34 677 842.
Cel puţin 217 persoane au murit după ce ploile abundente din estul Spaniei au provocat inundaţii rapide săptămâna trecută, care au măturat aproape totul în calea lor.
Un român surprins de inundaţiile catastrofale din regiunea Valencia a fost găsit mort de către fratele său. Originar din Agigea, judeţul Constanţa, el era stabilit de şapte ani în Spania şi lucra la o firmă de curierat. Decesul a fost anunţat pe Facebook de către fratele său, care spune că l-a căutat îndelung.
Până în acest moment, MAE a confirmat un mort şi patru dispăruţi.