MAE anunță demersuri în regim de urgență pentru a identifica eventuale victime ale inundațiilor din Spania
În contextul inundațiilor fără precedent care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu numeroase victime, dispăruți și pagube materiale, cu precădere în Comunitatea Valenciană, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, s-a autosesizat și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a verifica dacă printre cei afectați se află și cetățeni români.
De asemenea, încă de la debutul acestor fenomene meteorologice, reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana au acordat sprijin în relația cu autoritățile locale cetățenilor români care au contactat oficiul consular, prin intermediul telefonului de urgență, pentru a solicita informații și asistență consulară. În dialogul cu cetățenii români, reprezentanții oficiului consular au subliniat necesitatea respectării instrucțiunilor autorităților locale. Până la acest moment, toți cetățenii români care au apelat telefonul de urgență se află în afara oricărui pericol, potrivit unor precizări de presă ale MAE
Totodată, reprezentanții consulatului verifică informațiile cu privire la semnalarea dispariției a cinci cetățeni români. În acest sens, oficiul consular a notificat autoritățile spaniole, verificările fiind în curs.
De asemenea, au fost contactate autoritățile locale din Comunitatea Valenciană, respectiv delegatul Guvernului în Comunitatea Valenciană şi subdelegatul Guvernului în Provincia Valencia, pentru a solicita ca oficiul consular să fie notificat cu privire la existența unor posibili cetățeni români printre victimele și persoanele afectate de inundațiile produse.
Consulatul României la Castellón de la Plana este în contact permanent cu autoritățile competente, fiind pregătit să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune.
Totodată, reprezentanții oficiului consular mențin legătura cu cetățenii care au semnalat că se află în situații dificile, până la identificarea unor soluții dispuse de autoritățile locale.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii call center în regim de permanență.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.