MAE: Atenționare de călătorie în Spania – Cod galben de caniculă
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Agenţia Meteorologică AEMET a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă şi a emis pentru intervalul 21-22 august un cod galben de caniculă pentru mai multe zone.
Potrivit MAE, a fost emis cod galben de caniculă (cu temperaturi de până la 39 grade Celsius) pentru ziua de sâmbătă în comunităţile Andaluzia, Aragon şi Insulele Canare şi pentru duminică, în comunităţile Madrid, Andaluzia, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Extremadura şi Insulele Baleare.
MAE reiterează recomandarea ca cetăţenii români să consulte în permanenţă informaţiile comunicate în mod public de autorităţile spaniole.
De asemenea, în caz de urgenţă, se recomandă cetăţenilor români care se află în zonele afectate să contacteze autorităţile competente, apelând telefonul de urgenţă 112.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Secţiei Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34 91.734.4004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de regiune: Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34 669.362.202; Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853; Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169; Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278; Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467; Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790; Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474; Consulatul Almeria: +34 682.733.408.