MAE: Cozi la trecerea frontierei între Bulgaria şi Turcia, se așteaptă până la opt ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că sunt cozi mari la trecerea frontierei între Bulgaria şi Turcia, unde se așteaptă până la opt ore, în timp ce la granița dintre Bulgaria şi Grecia se stă în jur de trei ore.
În contextul întârzierilor înregistrate la unele puncte de trecere a frontierelor dintre Bulgaria, Grecia şi Turcia, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din cele trei state au făcut demersuri pe lângă autorităţile centrale şi locale, solicitând sprijin pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea fluidizării traficului auto în punctele de frontieră.
„Potrivit informaţiilor obţinute de reprezentanţii Ambasadei României la Ankara şi Consulatului General al României la Istanbul, timpul de aşteptare pentru trecerea frontierei din Republica Bulgaria în Republica Turcia este de aproximativ 6 – 8 ore, din cauza fluxului ridicat de turişti din această perioadă, precum şi a procedurilor de verificare a documentelor în punctele de trecere a frontierei. De asemenea, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Ambasadei României la Sofia şi ai Consulatului General al României la Salonic, timpul de aşteptare în punctele de trecere a frontierei dintre Republica Bulgaria şi Republica Elenă este de aproximativ 2 – 3 ore”, se arată într-un comunicat al MAE.
Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuiește pe turiști să se informeze temeinic înaintea deplasării în străinătate și să verifice cu atenţie informaţiile postate pe pagina de internet a MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi cele de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.
MAE le mai recomandă cetăţenilor români să ia în considerare posibile aglomerări pe sensul de ieşire din Turcia, Grecia şi Bulgaria la încheierea sejurului de Paşte, precum şi în contextul debutului sărbătorii „Ramazan Bayram”, la începutul lunii mai a.c.
Astfel, cetăţenii români sunt sfătuiţi să folosească toate cele trei puncte de trecere dintre Turcia şi Bulgaria, respectiv Kapikule (TR) – Kapitan Andreevo (BG), Hamzabeyli (TR) – Lesovo (BG), Kirklareli (TR) – Malko Tîrnovo (BG) şi să se asigure că deţin suficient combustibil, apă şi alimente.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879; +302106744544 şi al Consulatului General al României la Salonic: +302310340088, Ambasadei României la Ankara: +903124477945, +903124477940 şi Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541, +902123580516, +90 2123583537, Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306906479076, al României în Republica Turcia: +905323181726 şi Consulatului General al României la Istanbul: +905335420695, precum şi al Ambasadei României în Republica Bulgaria: +359879440758.
MAE recomandă consultarea paginii de internet dedicată alertelor de călătorie (https://www.mae.ro/travel-alerts) şi subliniază că, în acest context, a fost emisă o atenţionare de călătorie pentru Republica Turcia.