MAE: Peste 900 de secții de votare organizate în străinătate

Publicat: 29 apr. 2024, 19:49, de Magda Marincovici, în ALEGERI , ? cititori
MAE: Peste 900 de secții de votare organizate în străinătate
Luminița Odobescu

La alegerile europarlamentare din 9 iunie, Ministerul Afacerilor Externe va organia peste 900 de secții de votare, aproape dublu comparativ cu scrutinul din 2019, transmite ministrul Luminița Odobescu (foto).

Este cel mai mare număr de secții de votare organizate până acum în străinătate.

„Vom organiza, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, un număr de peste 900 de secţii de votare, mai exact 916, aproape dublu faţă de cele 471 organizate la alegerile europarlamentare din 2019. Este, totodată, cel mai mare număr de secţii de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul anterior de 835 de secţii organizate la alegerile prezidenţiale din 2019″, a precizat, luni, ministrul Odobescu la conferința de presă organizată împreună cu președintele Autorității Electorale Permannte Toni Greblă.

S-a ajuns la acest număr de secții de votare în urma estimărilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României  privitoare la dinamica prezenței la alegerile precedente.

„Am comunicat către Autoritatea Electorală Permanentă necesarul de buletine de vot, ştampile şi timbre autocolante, care vor fi folosite la secţiile de votare din străinătate. Imediat ce acestea vor fi tipărite, respectiv confecţionate, vom începe distribuirea materialelor necesare votării către secţiile organizate în străinătate. Am comunicat, de asemenea, către Serviciul de Telecomunicaţii speciale numărul de tablete necesare în secţiile de votare din străinătate. Misiunile diplomatice au primit instrucţiuni pentru achiziţionarea sau închirierea de echipamente necesare monitorizării video a secţiilor de votare, aşa cum prevede cadrul legal în vigoare, precum şi pentru asigurarea serviciilor de comunicaţii între preşedinţii de secţii şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi grupul de lucru din centrala Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, am asigurat resursele financiare necesare pentru închirierea spaţiilor necesare secţiilor de votare şi pentru dotarea acestora cu urne, cabină de vot şi alt mobilier necesar activităţii secţiilor”, a informat ministrul Odobescu.

De asemenea ministrul Odobescu a mai anunțat că:

  • a solicitat misiunilor diplomatice să comunice necesarul la nivel de resurse umane
  • vor fi iniţiate sesiuni de instruire în sistem videoconferinţă a tuturor acestor persoane cu ajutorul STS şi al AEP
  • a derulat toate demersurile pentru a asigura un sediu corespunzător, atât ca spaţiu, cât şi ca dotări, pentru biroul electoral pentru secţiile din străinătate.

Printre măsurile adoptate de Guvern pentru eficientizarea procesului electoral din străinătate, ministrul Odobescu a amintit: folosirea în secţiile de votare din străinătate a terminalelor informative pentru înregistrarea alegătorilor, preluarea semnăturilor acestora direct pe tabletă şi generarea listelor electorale suplimentare în format electronic, ceea ce va duce la reducerea considerabilă e exercitării votului.

„Urmează o nouă etapă de acţiuni logistice în care vom distribui către secţiile de votare buletinele de vot, ştampilele, tabletele şi alte materiale, astfel încât să ne asigurăm că procesul de votare va decurge fără sincope”, a mai anunțat ministrul Odobescu.