MAE precizează că a transmis Ucrainei consimţământul privind tranzitarea canalelor Chilia şi Bâstroe de nave cu cereale
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat, miercuri, că a transmis părţii ucrainene, pe canale diplomatice, acceptul privind tranzitarea canalelor Chilia şi Bâstroe de către nave sub pavilion terţ încărcate cu cereale.
Decizia autorităţilor române vine în contextul eforturilor ţării noastre de sprijinire a Ucrainei în vederea reducerii consecinţelor agresiunii premeditate, ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse asupra acestui stat, a menţionat MAE.
Conform ministerului, acordul părţii române pentru folosirea canalului Bâstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră „are o natură excepţională, fiind avută în vedere importanţa diversificării şi fluidizării căilor de transport utilizate pentru exporturile ucrainene de cereale”.
„Odată cu acordul părţii române a fost subliniată, de asemenea, menţinerea poziţiei de principiu a României privind proiectul dezvoltării pentru navigaţie a canalului Bâstroe, precum şi necesitatea ca acesta să respecte prevederile dreptului internaţional aplicabil, inclusiv reglementările în materie de protecţie a mediului”, a completat MAE.
În acelaşi timp, partea română îşi menţine angajamentul de a continua să depună eforturi susţinute, în nume naţional şi în cadrul Uniunii Europene, pentru a facilita tranzitul şi exportul de cereale din Ucraina, inclusiv prin intermediul porturilor româneşti de la Dunăre şi Marea Neagră.
MAE a evidenţiat, totodată, apelul constant al României în ceea ce priveşte consolidarea demersurilor de a mobiliza sprijinul internaţional „consistent” pentru a crea un coridor de tranzit, inclusiv cu componentă maritimă, pentru transportul de cereale ucrainene către ţări terţe, în contextul intensificării crizei alimentare generate de acţiunile Rusiei.