MAE rus: Moscova cere ca NATO să se retragă din România și Bulgaria
Garanţiile de securitate pe care Rusia caută să le obţină de la Occident includ prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, informează Reuters.
Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.
Răspunzând unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări.
„Unul dintre pilonii inițiativelor noastre pe care l-ați menționat a fost formulat în mod deliberat foarte clar și nu permite interpretări ambigue. Vorbim despre retragerea forțelor, echipamentelor și armelor străine și alte demersuri în vederea revenirii la configurația din 1997 pe teritoriile țărilor care nu erau membre NATO la data respectivă. Printre acestea se numără Bulgaria și România”, se arată în răspunsul scris ale Ministerului rus de Externe la întrebările primite pentru conferința de presă anuală a lui Serghei Lavrov.
Propunerile de securitatea cerute de Rusia vor fi discutate din nou cu Statele Unite, vineri, la Geneva, unde secretarul de stat american, Antony Blinken se întâlnește cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
O eventuală retragere a trupelor din România și Bulgaria a fost însă respinsă ferm de președintele Statelor Unite, Joe Biden, care a declarat că nu ia în calcul această variantă, ba mai mult, președintele SUA a transmis că va crește prezența militară în România și Polonia, dacă Rusia atacă Ucraina.
Întrebat dacă are în vedere retragerea rotației trupelor americane de pe flancul estic al NATO, președintele Biden a transmis pe un ton clar că „nu este loc pentru asta”.
„Nu vom face asta. De fapt, ne vom spori prezența militară în Polonia, România și alte țări dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina. Pentru că avem un angajament sacru de a apăra aceste țări, conform articolul 5. Ele fac parte din NATO”, a precizat președintele SUA.